Casa de Pensii a făcut marele anunț! Este informația momentului pentru milioane de români

Sursă: Dreamstime

Informația momentului despre pensii. Apar noi clarificări referitoare la vârsta de pensionare. Cine se poate pensiona mai devreme și care sunt regulile? Detalii venite chiar acum.

Vești de ultimă oră despre vârsta de pensionare. Cei care vor să se pensioneze trebuie să fie la curent cu toate aceste reguli. Mai exact, în cazul în care a fost realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, există câteva reduceri în ceea ce privește vârsta de pensionare.

Astfel, pot beneficia de o reducere a vârstei de pensionare doar persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții speciale de muncă, condiții deosebite de muncă, cei cu handicapat preexistent calității de asigurat, sau cei care beneficiază de legi speciale.

Există și excepții. Mai exact, o excepție de la acest caz o fac persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr. 341/2004. În acest caz, vârsta standard de pensionare se reduce cu 5 ani în condițiile realizării stagiului minim de cotizare prevazut de lege.

Cine poate să iasă mai devreme la pensie?

În cazul pensionarilor care beneficiază de o altă categorie de pensii decât cea pentru limita de vârstă, acest lucru se parte realiza în momentul în care o persoană împlinește vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă pentru categoriile menționate anterior.

„La împlinirea vârstei standard de pensionare sau la vârsta standard redusă (în cazul persoanelor care au desfăşurat activitate în gupă superioară de munca și/sau în condiţii deosebite/speciale de muncă şi a celor care au desfăşurat activitate în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat) în condițiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de lege”, se arată într-o informare publicată pe site-ul CNPP.

În același timp, sursa citată mai evidențiază și vârsta la care o persoană se poate pensiona pentru limita de vârstă. „Pensia pentru limita de vârstă se acordă la împlinirea vârstei standard de pensionare, în condiţiile realizării stagiului minim de cotizare”, mai arată sursa citată.

Cum poate fi redusă vârsta standard de pensionare?

Menționăm faptul că reducerile vârstei standard de pensionare pentru activitatea desfășurată în fosta grupă I de muncă, adică în condiții speciale de muncă, sunt proporționale cu stagiul efectiv realizat în aceste condiții.

Acestea se regăsesc în Legea nr.263/2010 și arată în felul următor:

Stagiul de cotizare realizat in grupa I de munca si conditii speciale

(ani impliniti)

Reducerea varstei standard de pensionare cu:

Ani

Luni

2

1

3

1

6

4

2

5

2

6

6

3

7

3

6

8

4

9

4

6

10

5

11

5

6

12

6

13

6

6

14

7

15

7

6

16

8

17

8

6

18

9

19

9

6

20

10

21

10

6

22

11

23

11

6

24 de ani si peste

12

De cealaltă parte, pentru cei care și-au exercitat activitatea în fosta grupa a II a de muncă, adică în condiții deosebite de muncă, reducerea vârstei de pensionare se poate realiza, conform legii, în felul următor:

Stagiul de cotizare realizat in conditii deosebite (ani impliniti)

Reducerea varstei standard de pensionare cu:

Ani

Luni

1

4

2

8

3

1

4

1

4

5

1

8

6

2

7

2

4

8

2

8

9

3

10

3

4

11

3

8

12

4

13

4

4

14

4

8

15

5

16

5

4

17

5

8

18

6

19

6

4

20

6

8

21

7

22

7

4

23

7

8

24

8

25

8

4

26

8

8

27

9

28

9

4

29

9

8

30

10