Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut un anunț ce îi vizează atât pe actualii, cât și pe viitorii pensionari. Se pare că aceștia nu vor mai trebui să depună copiile anumitor documente care erau cerute înainte.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat printr-un comunicat de presă că s-a eliminat obligativitatea prezentării/depunerii de către pensionari a copiilor anumitor documente. De asemenea, dacă legislația aplicată de unitățile teritoriale de pensii prevede anumite copii pentru acordarea drepturilor, acestea se vor realiza gratuit de către funcționarii caselor de pensii teritoriale.
Măsuri de simplificare la nivelul administrației centrale
Din 4 iulie 2023, autoritățile publice centrale și locale nu mai pot cere contribuabililor dosare cu șină pentru furnizarea la cerere a serviciilor publice, de concursuri publice sau de proceduri de achiziții publice. Măsura face parte dintr-o lege oficializată la începutul acestui an.
„Informare cu privire la aplicarea Legii nr. 9/2023 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 9/2023 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost eliminată obligativitatea prezentării/depunerii de către beneficiari a copiilor unor documente.
În situațiile în care legislația pe care o aplică casele teritoriale de pensii prevede că documentația necesară acordării drepturilor cuprinde și anumite copii, acestea vor fi realizate în mod gratuit de funcționarii instituției, în momentul depunerii cererii”, se arată în comunicat.
Vouchere pentru românii cu venituri mici
Vă reamintim că luna aceasta, românii cu venituri mici vor primi 250 de lei în plus, sumă ce reprezintă tranșa a patra pe anul 2023, din programul „Sprijin pentru România”.Suma de 250 de lei poate fi folosită pentru achiziția de alimente și mese calde. La ora actuală sunt 2,46 de milioane de beneficiari de carduri pentru alimente.
Cine beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei și se acordă o dată la două luni. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.