Biletele de tratament pentru pensionari care au rămas nerepartizate sunt acum redistribuite în România. În total peste 120.000 de pensionari din țara noastră au beneficiat de aceste bilete de tratament balnear. Acestea sunt emise în serii de 16 zile, din care 12 zile sunt dedicate curei de însănătoșire sau ameliorare medicală.
A început redistribuirea biletelor de tratament pentru pensionari
De menționat că doar o mică din aceste bilete se acordă gratuit. Majoritatea pensionarilor beneficiază însă de un ajutor de la stat. Astfel, valoarea tichetului este redusă cu 50%.
Având în vedere că nu au fost utilizate toate tichetele până acum, mai multe județe au început redistribuirea acestora în aceste zile. Recent, o nouă serie de bilete pentru stațiuni balneare a ajuns la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, iar beneficiarii le pot ridica deja de la ghișeele instituției.
Aceste bilete sunt valabile pentru diferite stațiuni, începând cu data de 27 septembrie 2023, și acoperă o varietate de destinații, inclusiv Băile Felix, Sovata și Vatra Dornei.
„Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate un număr de 116 bilete de tratament balnear aferente seriei 14/2023, cu intrare începând cu data de 27.09.2023, pentru următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Bizușa, Căciulata, Călimănești, Covasna, Eforie Nord, Băile Felix, Geoagiu Băi, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Olănești, Saturn, Slănic Moldova, Sovata, Tășnad, Turda, Tușnad și Vatra Dornei.
Acestea se pot ridica de la sediul instituției noastre zilnic, conform programului de lucru cu publicul, de luni până joi între orele 8:30-15:00, vineri între orele 8:30-13.00 până la data de 18.09.2023.
Redistribuirea biletelor de tratament neridicate va avea loc la data de 19.09.2023 începând cu ora 8:30”, a transmis CJP.
S-ar putea introduce o alternativă în bani la aceste bilete de tratament
Într-o notă legată de turismul balnear, rezervările în stațiunile montane și balneare din România au înregistrat o creștere semnificativă, cu aproximativ 50% în primele patru luni ale anului 2023, în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent.
Prețul mediu al unui sejur în perioada ianuarie-aprilie 2023 a înregistrat o creștere de 16% față de aceeași perioadă din 2022, atingând 1.050 de lei. Durata medie a unui sejur a rămas constantă, de patru nopți, iar Băile Felix, Călimănești Căciulata și Băile Herculane se numără printre primele trei destinații preferate ale românilor în acest segment.
Totuși, în contextul, există discuții cu privire la posibilitatea introducerii alternativei în bani, cu aceleași facilități fiscale, pentru diversele tipuri de tichete valorice, de la tichete de masă și vouchere de vacanță, până la tichete culturale și de creșă.