Casa de Pensii, dar şi ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, au venit cu anunțuri importante pentru pensionarii care își primesc pensiile pe card. Se întâmplă în aceste zile!
Casa de Pensii confirmă! Pensionarii primesc mai devreme pensiile în august
Decizia se datorează faptului că pe 15 august românii sărbătoresc Sfânta Maria Mare.
Ministrul Bucura-Oprescu a informat: „Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1-11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 și 10 august”.
De altfel, Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a transmis, miercuri dimineață, 9 august, că a operat transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița. Joi, 10 august 2023, în cursul după-amiezei, urmează să fie alimentate și conturile de către bănci.
„Anunţ pentru pensionarii Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud care își încasează pensia prin cont bancar.
Miercuri 9 AUGUST 2023, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel, JOI 10 AUGUST, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile de către bănci. Salariații Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud vă asigură de tot respectul lor!”, este mesajul transmis de această instituţie.
Alte categorii de persoane care primesc indemnizațiile în avans
Ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu a declarat: „Având în vedere zilele libere din perioada 12-15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități să fie devansată în această lună. Astfel, achitarea acestor drepturi se va face în avans după cum urmează:
Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1-11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 și 10 august.
Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite în 11 august, cu patru zile mai repede față de termenul stabilit”.
Ministrul a anunțat schimbări și pentru alte tipuri de beneficii, precum alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului: acestea se plătesc în perioada 8-10 august.
Și angajații din învățămînt își primesc banii mai devreme
Ministrul a mai făcut încă un anunț care va bucura o anumită categorie de români. Profesorii primesc salariile aferente lunii iulie cu trei zile în avans: pentru profesorii și angajații din sistemul de Învățământ salariile vor fi achitate pe data de 11 august.
Acest lucru e stipulat în ordinul ministrului Finanțelor nr. 2241 din 21 iulie 2023. Măsura a fost luată în contextul în care data de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) este zi liberă legală.