Bilete de tratament balnear 2025. Acestea sunt valabile pentru diverse stațiuni balneare, printre care se numără Băile 1 Mai, Bizușa, Covasna, Băile Felix, Geoagiu Băi, Govora, Herculane, Mangalia, Ocna Șugatag, Olănești, Slănic Moldova, Tășnad, Techirghiol, Turda, Tușnad și Vatra Dornei.
Biletele de tratament balnear pot fi ridicate în următoarele zile
Persoanele interesate pot ridica biletele de tratament de la sediul instituției în zilele lucrătoare, de luni până joi între orele 8:30 și 15:00, iar vineri între orele 8:30 și 13:00, până la data de 15 aprilie 2025. În cazul în care biletele nu sunt ridicate până la termenul menționat, acestea vor fi redistribuite pe 16 aprilie 2025, la ora 8:30.
De asemenea, după repartizarea inițială, au rămas disponibile 8 bilete de tratament care pot fi achiziționate contracost de pensionarii și asigurații bugetului asigurărilor sociale de stat din județul Bistrița-Năsăud. Biletele disponibile sunt pentru stațiunile Bizușa (2 bilete), Băile 1 Mai (4 bilete) și Tg. Ocna (2 bilete).
Aceste bilete pot fi cumpărate de la 9 aprilie 2025, la sediul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, conform programului de lucru cu publicul.
Repartizarea biletelor poate fi vizualizată AICI.
Cererile nerepartizate pot fi vizualizate AICI.

CJP Neamț a primit un total de 138 de bilete de tratament
Bilete de tratament balnear 2025. Casa Județeană de Pensii (CJP) Neamț a anunțat că pentru a patra serie de tratament balnear din anul 2025 a primit un total de 138 de bilete de tratament. Dintre acestea, 123 de bilete au fost deja alocate pentru stațiunile Covasna, Bălțătești, Buziaș, Amara, Căciulata, 1 Mai – Oradea, Felix, Govora, Lacu Sărat, Mangalia, Olănești, Pucioasa, Târgu Ocna, Saturn, Slănic Moldova, Sărata Monteoru, Techirghiol, Vatra Dornei și Nicolina.
În prezent, mai sunt disponibile 15 bilete de tratament pentru stațiunile: Amara (7 bilete), Lacu Sărat (1 bilet), 1 Mai – Oradea (1 bilet), Nicolina (4 bilete) și Olănești (2 bilete). Seria a patra de tratamente balneare începe din data de 24 aprilie 2025, iar biletele au fost alocate prin aplicația informatică. Lista cererilor aprobate poate fi consultată atât la sediile CJP Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe site-ul oficial al instituției.
De asemenea, persoanele interesate pot solicita informații suplimentare privind modul de acordare a biletelor de tratament telefonic, la numărul 0233 211 353, sau prin e-mail, la adresa maria.diaconu@cnpp.ro. Până în prezent, la CJP Neamț au fost înregistrate 3.215 cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear pentru anul 2025, iar pentru primele trei serii de tratament au fost valorificate 163 de bilete.
Pentru anul 2025, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va asigura un număr maxim de 60.420 de locuri în unitățile de tratament balnear proprii, repartizate pe 18 serii de trimitere. La acest număr se vor adăuga și biletele de tratament contractate cu alți operatori economici, iar numărul exact de locuri disponibile va fi comunicat de CNPP după finalizarea procedurilor de licitație publică.
Condiții și proceduri pentru acordarea biletelor în 2025
Bilete de tratament balnear 2025. Persoanele care doresc să beneficieze de bilete de tratament balnear trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Aceste bilete sunt destinate celor care au domiciliul sau reședința în România și care se încadrează în una dintre următoarele categorii:
- Pensionari ai sistemului public de pensii;
- Asigurați ai sistemului public de pensii;
- Beneficiari ai unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;
- Persoane care dovedesc existența unei afecțiuni medicale ce necesită tratament balnear.
Este important de menționat că fiecare solicitant poate beneficia de un singur bilet de tratament balnear pe parcursul anului 2025. Cererea pentru biletul de tratament trebuie depusă cu 15-60 de zile înainte de data plecării în stațiune, termenul exact variind în funcție de județul în care se află solicitantul.
Lista stațiunilor disponibile pentru tratament balnear în 2025
Bilete de tratament balnear 2025. Biletele de tratament balnear vor fi disponibile în unitățile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), dar și în alte unități de profil cu care CNPP încheie contracte. Pentru prima serie de tratament din 2025, stațiunile incluse sunt:
- 1 Mai;
- Bizușa;
- Buziaș;
- Covasna;
- Moneasa;
- Geoagiu.
Pensionarii care vor beneficia de aceste bilete de tratament vor avea o perioadă de tratament de 16 zile, care include cazarea la hotel, trei mese pe zi și tratament balnear pentru 12 zile.
Procedura de solicitare a biletelor de tratament
Bilete de tratament balnear 2025. Pentru a solicita un bilet de tratament, persoanele interesate trebuie să depună o cerere la casa teritorială de pensii de care aparțin. Documentele necesare pentru depunerea sau eliberarea biletului de tratament sunt următoarele:
- Cererea tip completată;
- Copie după actul de identitate;
- Cupon de pensie sau adeverință de asigurat;
- Bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist.
Pentru informații suplimentare și pentru a consulta lista completă a stațiunilor disponibile, persoanele interesate sunt sfătuite să contacteze casa județeană de pensii de care aparțin sau să acceseze site-ul oficial al CNPP.