În luna ianuarie 2024, numărul total al persoanelor beneficiare de indemnizație socială pentru pensionari a fost de 1.141.775, înregistrând o scădere de 104 de persoane față de luna anterioară, conform informațiilor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Peste 1 milion de pensionari au beneficiat de indemnizație socială
Din totalul beneficiarilor, 1.040.187 erau pensionari proveniți din sistemul public. 101.588 de pensionari proveneau din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat a fost de 492 de lei. Cele mai ridicate sume au fost înregistrate în județele Maramureș (569 lei), Bistrița-Năsăud (566 lei), Cluj (547 lei), Vrancea (545 lei) și Hunedoara (544 lei).
Cel mai mare număr de beneficiari ai acestei indemnizații se aflau în București. Mai exact, este vorba de 48.714. Capitala a fost urmată de județele Suceava (42.616 pensionari), Dolj (37.776), Iași (37.533) și Prahova (35.641).
În ceea ce privește pensionarii agricultori, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 343 de lei. Aceasta a înregistrat valori maxime în județele Ilfov (488 lei) și Gorj (444 lei). A înregistrat o valoare mare și în sectorul 5 din București (421 lei).
Conform datelor, cel mai mare număr de beneficiari dintre pensionarii agricultori s-a înregistrat în județele Iași (7.043 persoane). Acesta a fost urmat de Botoșani (6.662), Dolj (6.547) și Olt (5.901).
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, primesc lunar această sumă, denumită „Indemnizație socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Cine beneficiază de indemnizație socială?
Persoanele beneficiare de pensie minimă în România sunt pensionarii sistemului public de pensii. Printre aceștia se numără și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în țară, indiferent de data la care au fost înscriși la pensie. Această categorie de pensie minimă se acordă atunci când cuantumul pensiei (cuvenite sau aflate în plată) este sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari.
Mai exact, pensionarii care îndeplinesc condițiile pentru a primi pensia minimă socială beneficiază de o pensie minimă garantată de stat în valoare de 1.125 de lei, conform prevederilor legale. Calculul pensiei minime se efectuează prin scăderea valorii stabilite pentru acel an (în 2024, 1.281 de lei) din cuantumul pensiei cuvenite sau aflate în plată.
Legea nr. 118/2010 a decis înlocuirea sintagmei „pensie socială minimă garantată” cu sintagma „indemnizație socială pentru pensionari”. Prin urmare, ambele denumiri se referă la același beneficiu.
Pentru a beneficia de indemnizația socială pentru pensionari, trebuie să îndeplinești următoarele criterii:
- să fii pensionar al sistemului public de pensie,
- să ai domiciliul în România,
- cuantumul pensiei cuvenite sau aflate în plată să fie sub 1.000 de lei.
Mai multe puteți afla aici.