Anunț de la Casa de Pensii despre stagiul de cotizare
Casa de Pensii a lămurit totul! Mulți români au muncit peste hotare, motiv pentru care nu au stagiul complet de pensii în România. Ei bine, oficialii au explicat recent ce trebuie să facă aceștia.
Maria-Luiza Socol-Florescu, director în cadrul Direcției Relații Internaționale la Casa Națională de Pensii Publice, a spus ce trebuie făcut în astfel de cazuri. Potrivit acesteia, românii care au muncit în străinătate nu mai trebuie să plătească contribuții la pensii în România, dacă muncesc legal, într-un alt stat, și realizează perioade de asigurare. Astfel, se va aduna fiecare an muncit și, când se atinge stagiul și vârsta de pensionare, vor fi făcute toate demersurile, spune ea.
„Dacă eu în România am realizat 10 ani de stagiu de cotizare, apoi m-am mutat în Germania și am mai lucrat 15 ani și încă 10 ani în Franța. În temeiul acestui principiu al totalizării perioadelor de asigurare, când vor efectua calculul toate cele trei instituții, vor lua în considerare toți cei 35 de ani de cotizare realizați în cele trei state membre incidente”, a explicat Maria-Luiza Socol-Florescu.
Directorul Direcției Relații Internaționale la Casa Națională de Pensii Publice a precizat că există principiul acumulării perioadelor de asigurare, ceea ce înseamnă că nu mai este necesar să se plătească contribuții în România atunci când cetățenii români lucrează în mod legal în afara țării, inclusiv în statele membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie sau Elveția.
”Dacă eu în România am realizat 10 ani de stagiu de cotizare, apoi m-am mutat în Germania și am mai lucrat 15 ani și încă 10 ani în Franța. În temeiul acestui principiu al totalizării perioadelor de asigurare, când vor efectua calculul toate cele trei instituții, vor lua în considerare toți cei 35 de ani de cotizare realizați în cele trei state membre incidente.”, a explicat această.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Pentru femei, stagiul complet de cotizare este de 31 de ani și 9 luni și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Pentru bărbați, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, potrivit Playtech.
România a depus cererea de modificare a PNRR
România a depus vineri, 8 septembrie, cererea de modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență. În noua variantă, Guvernul va renunța la patru investiții prevăzute inițial în plan. În plus, aduce aproximativ 70 de modificări la măsurile propuse.
Printre aceste modificări se numără și eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile. Potrivit documentului citat de Economedia, plafonul de 9,4% a dispărut și a fost înlocuit cu sintagma „cheltuieli sustenabile”.
Asta înseamnă, teoretic, că Guvernul are acum mână liberă pentru creşterile promise de pensii, pentru că nu mai este limitat de respectivul plafon controversat.
Varianta inițială prevedea că noua legislație trebuie să introducă o nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și cele deja în plată. Parametrii acestei formule urmau să fie selectați cu atenție, astfel încât să fie în concordanță cu obiectivul de a menține cheltuielile cu pensiile la un anumit procent din Produsul Intern Brut (PIB). În plus, acești parametri nu ar fi trebuit să permită creșteri arbitrare ale nivelului pensiilor.