Informațiile publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) arată că termenul de soluționare pentru cererea de pensionare este de 45 de zile de la depunerea ei. Totuși, acest termen poate varia, din cauza numărului mic de angajați și al numărului mare de dosare.
Pensionarii au de așteptat 45 de zile de la data înregistrării cererii
Potrivit legii din România, admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii.
„Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii”, arată Articolul 106 din Legea 263/2010.
Decizia Casei teritoriale de pensii se comunică în scris atât persoanei care a solicitat pensionarea, cât şi angajatorului, în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia. De asemenea, decizia de pensie emisă de casa teritorială de pensii poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia centrală de contestații.
Decizia Casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă.
Casa Națională de Pensii Publice a implementat recent o nouă schimbare
În altă ordine de idei, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a implementat recent o nouă schimbare. În trecut, persoanele fizice care doreau să își creeze un cont online pe www.cnpp.ro erau nevoiți să completeze online o cerere standard, pe care o tipăreau apoi, o semnau de mână și o prezentau personal la orice casă de pensii.
Practic, în trecut, crearea unui cont online pe www.cnpp.ro necesita validarea offline a identității oamenilor. În prezent, însă, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și-a schimbat politica pentru crearea conturilor online pe site-ul său.
În momentul de față, dacă nu dețineți o semnătură electronică calificată, trebuie să completați online o cerere standard, pe care să o tipăriți apoi, să o semnați de mână și să o prezentați personal la orice casă de pensii, dar dacă aveți o semnătură electronică calificată, atunci vă puteți crea contul exclusiv online.
Vă amintim că, cu ajutorul acelui cont online, puteți afla informații despre vechimea în muncă acumulată până acum și puteți depune cereri pentru bilete de tratament, pentru ajutoare de deces sau pentru acordarea pensiilor și așa mai departe.