Casa Regală informează vineri că nu a primit nicio ofertă din partea RA-APPS pentru a prelua cu chirie Palatul Elisabeta după data de 5 februarie 2018, Custodele Coroanei urmând a acţiona conform legislaţiei în vigoare.
"Nu au început discuţiile dintre Casa Majestăţii Sale Custodelui Coroanei şi RA-APPS cu privire la acest subiect. După data de 5 februarie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va acţiona conform legislaţiei în vigoare", a informat, Biroul de presă al Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.
Potrivit Casei Regale, "Majestatea Sa îşi manifestă speranţa că parteneriatul cu instituţiile statului va continua, pentru ca activităţile Familiei Regale în sprijinirea intereselor fundamentale ale României să aibă loc în viitor, aşa cum s-a întâmplat de 20 de ani încoace". "Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, îşi reafirmă angajamentul de a duce mai departe legământul tatălui său, Regele Mihai, faţă de Coroană şi faţă de Naţiune, în prezent şi în viitor", mai informează Casa Regală.
Potrivit Legii 406/2001, după decesul regelui Mihai, Custodele Coroanei are la dispoziţie 60 de zile pentru a elibera Palatul Elisabeta, respectiv până la 5 februarie.
Miercuri, Guvernul a dat un aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale. Agepres