Acum, când toamna a pus stăpânire pe țară, iar ploile și frigul ne țin înăuntru, casa a devenit locul în care ne petrecem cel mai mult timp. Motiv pentru care dezordinea și mizeria apar mult mai des, mai ales dacă avem prin preajmă un copil sau un animal de companie. Dacă și tu faci parte din categoria celor care nu pot adormi până nu au casa impecabilă, atunci ai nimerit unde trebuie! Am pregătit pentru tine o serie de trucuri simple care te vor ajuta să îți transformi căminul într-un spațiu imaculat din care nu-ți va mai veni să ieși!

Elena Santos, o îndrăgită blogeriță, este o adevărată albinuță când vine vorba de curățenie. Zboară dintr-un loc al casei în altul până ce totul este strălucitor precum ochii ei. Pe lângă numeroasele sfaturi pe care le oferă pe blogul ei, „Acasă cu Mami”, Elena Santos a dezvăluit câteva dintre secretele ei, recent, la Antena3.

Trucuri simple pentru curățenia casei tale

Unul dintre cele mai folosite produse de curățat pe care-l cumpărăm adesea este detergentul. Deși își face treaba cum trebuie, uneori suntem deranjați de mirosul său, iar mâinile noastre devin aspre și iritate din cauza compoziției chimice. Dacă și tu te afli în acceași situație, Elena Santos ne explică că acesta poate fi înlocuit cu ușurință cu ajutorul unor produse pe care le avem deja în casă.

Avem nevoie doar de: bicarbonat, oțet, ulei de măsline, scorțișoară și puțin… detergent de vase. Nu îl arunca încă la gunoi! Încă mai ai nevoie de el.

Zeama de lămâie

Elena Santos ne sfătuiește să amestecăm zeamă de lămâie cu detergentul dacă dorim să curățăm suprafețele lemnoase din casă. Această compoziție va hidrata mobilierul.

„Pui așa cam trei sferturi și după aceea adăugăm 10 picături de ulei esențial de lămâie sau zeama de la o jumătate de lămâie”, a explicat Elena Santos.

Uleiul de măsline

Toți avem în casă măcar un strop de ulei de măsline. Ne place să-l folosim în bucătărie, iar unii dintre noi îl folosesc și pentru îngrijirea personală, aplicându-l pe păr. Ei bine, Elena Santos i-a mai găsit o întrebuințare! Uleiul de măsline poate fi folosit pentru a curăța tocătoarele de lemn din casă.

Tot ce trebuie să facem este să adăugăm puțin ulei de măsline în detergentul de vase. Apoi îl lăsăm să acționeze timp de 10 minute. Îl ștergem și așa obținem un tocător curat și „îi prelungim viața”.

„Îl hidratează și nu se sparge. Știi că la un moment dat se sparge așa, se crapă? Uleiul îl ține legat.”, a explicat Elena Santos.

Putem folosi uleiul de măsline și pentru suprafețele din inox, cum ar fi frigiderul sau aragazaul, pentru un plus de strălucire.

„Am pulverizat bine, nu foarte, foarte mult și acum încercăm să întindem foarte bine. Și avem un frigider strălucitor. Și știi ce? Nu se mai văd degețelele atât de pronunțat.”, spune experta în curățenie.

Chiuvetele înfundate, un chin devenit istorie

Nimic nu este mai neplăcut decât o chiuvetă înfundată. Mirosul, mizeria, robinetul înfundat… dezgustător! Din fericire, blogerița noastră are un amestec magic care va face ca acest chin să dispară imediat! Avem nevoie de o pungă, puțin oțet și 10 grame de bicarbonat.

„Atenție când punem bicarbonatul, pentru că în contact cu oțetul va face reacție. Voila! Și acum o punem, uite așa, dacă nu stă, ne putem folosi și de un elastic de păr. O strângem foarte, foarte bine aici. Să stea, dacă se poate așa, peste noapte. Iar dimineață… ne bucurăm de rezultat! Jetul nu era perfect, dar după ce am folosit această soluție a fost așa.”, a precizat Elena Santos.

Tot bicarbonatul de sodiu ne va ajuta să curățăm și chiuveta, acum că robitele sunt desfundate. Putem să-l folosim pe post de scrub.

„Avem bicarbonat și detergent de vase să se facă o pastă, amestec. Asta este scrubul nostru și pentru că este fin nu va zgâria. Hai să începem cu partea de chiuvetă frecăm foarte bine, nu trebuie să mai lăsăm să acționeze, pentru că detergentul de vase este și un fin degresant, special pentru grăsimi. La final, se clătește bine cu apă și se șterge cu o lavetă. Acest scrub poate fi folosit și pe aragaz, cuptor și chiar faianță, dacă este adăugată puțină apă, astfel încât să fie ușor mai lichid.

Dacă am finalizat de curățat aragazul și ne-a rămas pastă nu o aruncăm, ci o punem în chivuetă, pentru că mai am un ingredient minune, care ne ajută atât să desfundăm țevile, cât și să dea un miros plăcut. Scorțișoara. Punem cam două lingurițe, însemnând 20 de grame, presărăm bine și mai ales în zona de scurgere.”, a încheiat aceasta.