ÎDeşi primele brute subscrise aferente contractelor de asigurări de viaţă au crescut în ultimul an, România deţine în continuare una dintre cele mai scăzute rate/locuitor din ţările Uniunii Europene.

Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), volumul primelor brute subscrise aferente contractelor de asigurare încheiate în perioada ianuarie – septembrie 2006 a fost de 4,25 miliarde lei. Pe categorii, asigurările generale reprezintă 81% din total, în timp ce asigurările de viaţă deţin doar 19% din piaţă.

Pentru încheierea de asigurări, românii din mediul urban cheltuiesc 1,6% din veniturile lunare nete ale unei gospodării, faţă de 28% pentru utilităţi, se arată într-un studiu ING Asigurări de Viaţă realizat de GfK România, în anul 2006.

„Treptat, această alocare a bugetului familiei va începe să se schimbe. Vom asista la o diminuare a participării statului la acoperirea cheltuielilor pentru protecţia socială, la fel cum s-a întâmplat în ţările din Uniunea Europeană, ceea ce va implica un transfer al responsabilităţii, de la stat către individ“, este de părere Bram Boon, CEO ING Asigurări de Viaţă.

Potrivit CSA, densitatea asigurărilor de viaţă era, în septembrie 2006, de 37,5 lei/locuitor. Deşi acest segment a avut o evoluţie pozitivă, România deţine în continuare una dintre cele mai scăzute rate de primă, raportat la ţările din Europa Centrală şi de Est – valoarea acesteia fiind de 10 – 15 ori mai mică decât în state ca Cehia, Grecia sau Ungaria.

Un alt studiu ING Asigurări de Viaţă, realizat de firma independentă de cercetare Lighthouse, arată că românii manifestă patru atitudini tipice faţă de protecţia financiară şi asigurările de viaţă, în funcţie de mediul social, educaţie şi vârstă. Astfel, tinerii între 25 şi 35 de ani, căsătoriţi sau nu, sunt foarte preocupaţi de prezent, de asigurarea în cel mai scurt timp cu putinţă a unui standard de viaţă rezonabil – locuinţă, autoturism, vacanţe etc. – şi consideră că asigurarea de viaţă nu este o prioritate la această vârstă. Apariţia unui copil constituie cel mai important motiv pentru a contracta o astfel de asigurare, însă partea de investiţie rămâne componenta esenţială a acesteia (fond de educaţie, dotă).

A doua categorie include persoanele între 45 şi 55 de ani – indiferent de profesie şi nivel de educaţie -, pentru care încheierea unei asigurări de viaţă pare a fi sinonimă cu acceptarea apropierii morţii. Atitudinea lor este de genul „încă nu“, iar priorităţile sunt să economisească pentru situaţii neprevăzute, precum intrarea în şomaj sau îmbolnăvire. Pe lângă dificultăţi majore în înţelegerea conceptului „asigurare de viaţă“, aceste persoane manifestă şi neîncredere în instituţiile financiare, despre care cred că nu beneficiază de garanţia statului.
Al treilea tip de comportament îl întâlnim la persoanele între 35 şi 45 de ani, care au o situaţie financiară confortabilă şi sunt deschise pentru noi oportunităţi de investiţii, însă sunt foarte precaute în examinarea acestora. Atitudinea lor este de genul „poate fi o idee…“.

Cea de-a patra atitudine este tipică celor care au ocupaţii ce implică un risc mare pentru vieţile lor. În aceste cazuri însă, apare dilema: „Da, vreau asigurare de viaţă, dar cine plăteşte pentru ea?“.

„Este o situaţie paradoxală. Românii s-au obişnuit să îşi asigure casa, maşina sau alte bunuri, dar ignoră lucrul cel mai important: viaţa lor şi protecţia financiară a familiilor lor, cu toate că există produse simple şi foarte accesibile, destinate persoanelor cu venituri medii“, constată Bram Boon.

În ciuda percepţiilor şi atitudinilor prezentate, piaţa asigurărilor de viaţă are un potenţial foarte mare. Sperăm că introducerea sistemului de pensii private va schimba radical comportamentul românilor. Totuşi, există riscul ca, în primii ani, populaţia să nu înţeleagă cu exactitate avantajele nici ale asigurărilor de viaţă, nici ale pensiilor private.  

Asigurări de viaţă versus pensii private

• Pensiile private au avantajul că sunt virate direct de către angajator din salariul brut al angajatului.

• Un al doilea avantaj al pensiilor private în faţa asigurărilor tradiţionale de viaţă este deductibilitatea fiscalĂ de 200 euro/an din partea angajatului şi de 200 euro din partea angajatorului.

• Cel de-al treilea mare atu al pensiilor private este publicitatea care s-a făcut şi se va mai face în jurul acestui subiect, mult mai cunoscut publicului larg decât asigurarea de viaţă.

• Asigurarea de viaţă tip pensie (la majoritatea asigurătorilor) are însă marele avantaj al garantĂrii unui randament anual şi al unui nivel minim al viitoarei pensii.

• Celălalt avantaj al asigurării de viaţă este flexibilitatea şi faptul că majoritatea produselor de acest gen au asigurări suplimentare ataşate.

• Cele două tipuri de produse pot coexista foarte bine, deoarece au pieţe separate. Dar pentru realizarea acestui lucru este nevoie de timp, pentru ca piaţa să înţeleagă exact diferenţierile.

Presiuni în 2007

«Pe segmentul asigurărilor de viaţă tip pensii, va apărea în acest an o presiune din partea pensiilor facultative, deşi într-o piaţă stabilizată ele coexistă, având paliere separate.»

Emilia Bunea, vicepreşedinte Interamerican şi preşedinte CFA