Dezvoltatorii imobiliari oferă la ediţia de vară a Târgului Imobiliar Project Expo, care se desfăşoară în perioada 1-3 iulie în Capitală, locuinţe cu discount de 5%, apartamente de închiriat, case din lemn şi reduceri, în unele cazuri, de până la 15.000 de euro.
Cel mai mic preţ din târg este de 18.680 de euro pentru o garsonieră în zona Fundeni, iar la polul opus se află un preţ de 1,35 milioane euro, aceasta fiind investiţia necesară pentru a achiziţiona un întreg complex turistic situat în comuna Corbu, judeţul Constanţa
"Targetul principal al târgurilor imobiliare este tineretul care lucrează, eventual în corporaţii, cei care au până la urmă bani să îşi cumpere o casă şi care pun achiziţia acesteia pe primul loc. Persoanele din această categorie au, de multe ori, posibilitatea de a-şi lua concediu doar vara şi preferă să îşi folosească această perioadă pentru achiziţia şi amenajarea unei locuinţe. Am observat că la un târg imobiliar organizat la începutul verii se iau multe decizii de cumpărare, iar în perioada imediat următoare se semnează şi contractele', a precizat, pentru AGERPRES, Adina Paţilea, brand manager al târgului.
În cadrul acestei ediţii, zonele cel mai bine reprezentate sunt nordul Capitalei, Militari, Fundeni, Titan, Vitan. Surprinzător este că cel mai puţin vizibilă este zona de sud, care până în acest an avea cea mai bogată ofertă, de ordinul zecilor de mii de locuinţe.
''În zona de sud, deşi s-a construit mult în ultimii ani, cererea a depăşit oferta, iar acum sunt multe proiecte care sunt în construcţie sau care s-au vândut în totalitate. Abia pe la toamnă vom putea vorbi de oferte mai noi în sudul Capitalei', a spus Adina Paţilea.
Dezvoltatorii au venit la târg cu oferte pentru toate buzunarele, de la garsoniere la apartamente cu patru camere. Cu toate acestea, cele mai cerute rămân apartamentele cu două şi trei camere.
''Cu toate că, în continuare, cei mai mulţi cumpărători apelează la credite, mai ales prin programul Prima Casă, a crescut semnificativ numărul celor care cumpără cu cash. De remarcat că, faţă de ediţia din martie a târgului, tot mai puţin cumpărători sunt interesaţi de creditele standard', a precizat Paţilea.
Pentru cei care vor să închirieze un apartament, un dezvoltator aduce în România un concept american. Proiectul din zona Mihai Bravu are 10 etaje, având disponibile 160 de locuinţe – studiouri, două şi trei camere, toate utilate şi mobilate (la cerere, nemobilate).
Chiria pentru un studio nemobilat este de 250 de euro pe lună, în timp ce, pentru cel mobilat, preţul este de 275 de euro. Pentru două camere, chiria este 350 de euro, respectiv 400 euro (mobilat). Pentru apartamentele cu trei camere, preţurile variază între 400 şi 450 de euro/lună. Abonamentul la cablu şi internet este inclus în preţul chiriei. Printre alte avantaje se numără serviciul de concierge, pază 24/7, spălătorie, sală de fitness, supermarket, bistro. Toate bucătăriile sunt mobilate şi utilate, indiferent dacă viitorul chiriaş optează pentru o locuinţă mobilată sau una nemobilată.
La târg, pot fi cumpărate apartamente cu două camere la preţul de 23.400 euro. Cei care doresc o casă în zona Prelungirea Ghencea o pot rezerva la târg cu preţuri care pleacă de la 62.000 euro. AGERPRES