Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a inaugurat azi cartierul Recea, construit în Alba Iulia pentru familiile implicate în procesul de strămutare din cadrul proiectului Roşia Montană.
Investiţia pentru cartierul care numără deocamdată 125 de case, pe o suprafaţă de 24 de hectare, se ridică la suma de 32 de milioane de dolari. Construcţia efectivă a demarat în iunie 2007, după ce terenul a fost achiziţionat în 2003. Până acum au fost predate aproximativ 80 de case
Pe lângă cele 125 de case (fără finisaje), au fost realizate peste 13 kilometri de drumuri şi trotuare cu toate utilităţile subterane, infrastructură ce a fost predată în întregime primăriei municipiului Alba Iulia. La construcţia caselor au participat 12 companii de construcţii şi proiectare, dintre care nouă din judeţul Alba şi trei din judeţele limitrofe.
400 de gospodării la Piatra Albă
RMGC a subvenţionat 25% din preţul de construcţie al caselor, precum şi 50% din preţul de achiziţie al terenurilor, astfel încât proprietarul achită doar sumele rămase, din banii primiţi tot de la RMGC.
Din cele 974 de familii situate în zona proiectului Roşia Montană, urmează a fi strămutate în Alba Iulia în perioada imediat următoare încă 30 de familii. Acesta este primul centru de strămutare, urmând ca al doilea să fie realizat la o distanţă de circa 4 kilometri de centrul comunei Roşia Montană, în zona numită Piatra Albă.
Pentru acest al doilea sit de strămutare au fost semnate deja între 25 şi 30 de contracte, iar Piatra Albă urmează să suporte până la 400 de gospodării. În această zonă, investiţia este preconizată să o depăşească pe cea din cartierul Recea pentru că, pe lângă utilităţi, clădiri administrative şi gospodării, va fi contruită şi o parcare subterană, prima de acest fel din mediul rural din România, care va putea găzdui 40 de autoturisme şi până la zece autocare.
15 familii refuză să renunţe la proprietăţi
Despăgubirile acordate variază în funcţie de suprafaţa proprietăţilor deţinute, numărul şi specia animalelor domestice, culturile agricole şi pomii fructiferi.
În Roşia Montană mai există 15 familii ce se opun cu vehemenţă proiectului şi refuză să renunţe la proprietăţile pe care le deţin.
Prin cele 125 de case construite în Alba Iulia, RMGC a strămutat 15% din comuna vizată pentru activitatea minieră.
Între 2002 şi 2008 compania a achiziţionat aproape 80% din totalul proprietăţilor aflate în zona proiectului, în urma negocierii cu proprietarii.