ANAF a instituit în timpul controalelor iniţiate în domeniul imobiliar măsuri asigurătorii la 95 de persoane, pentru suma de 188,36 milioane de lei (circa 45 milioane de euro) şi a înaintat Parchetului, până la 27 noiembrie, 33 de sesizări penale, pentru un prejudiciu de 16,8 milioane de lei.

„Organelor de urmărire penală le-au fost înaintate, în vederea continuării cercetărilor, un număr de 33 sesizări penale pentru un prejudiciu de 16,88 milioane lei şi totodată, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii la un număr de 95 contribuabili, pentru suma de 188,37 milioane lei”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

ANAF a declanşat acţiuni de verificare asupra persoanelor fizice care au realizat, în perioada 2006 – 2008, venituri din tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi, cu caracter de continuitate şi în scop comercial.

1.333 de controale

„Astfel, pentru realizarea acestor acţiuni, până la data de 27 noiembrie 2009 au fost selectaţi 1.636 contribuabili persoane fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare în perioada 2006 – 2008, fiind iniţiate 1.333 controale inopinate pentru clarificarea stării de fapt fiscale a persoanelor fizice respective, dintre acestea fiind finalizate 710 controale inopinate”, se mai arată în comunicatul ANAF.

De asemenea, ANAF a făcut propuneri de continuare a verificărilor cu inspecţii fiscale parţiale pentru un număr de 363 persoane, din care 132 inspecţii fiscale au fost finalizate, fiind stabilite sume suplimentare privind taxa pe valoare adăugată de 45,78 milioane de lei (29,32 lei obligaţii principale şi 16,7 accesorii).

Totodată 96 de inspecţii fiscale se află în curs de desfăşurare, fiind estimate a fi înscrise în deciziile de impunere ce se vor emite după încheierea rapoartelor de inspecţie fiscală, sume suplimentare privind taxa pe valoare adăugată de 186,82 milioane de lei, reprezentând obligaţii principale de 122,35 milioane de lei şi accesorii de 64,46 milioane de lei. Alte 135 de inspecţii fiscale urmează a fi iniţiate.

Prototipul:Robert Negoiţă

Persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare în scop personal sunt scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost utilizată de numeroşi dezvoltatori care au înregistrat tranzacţiile în nume personal şi nu prin intermediul unor firme. Fiscul consideră însă că dovedirea unor acte de comerţ derulate de o persoană fizică implică automat că acesta este plătitor de TVA şi nu se mai poate aplica scutirea de taxă.

Unul dintre controalele despre care presa a relatat mai pe larg a urmărit operaţiunile imobiliare realizate de omul de afaceri Robert Negoiţă.

În urma verificărilor, ANAF consideră că Negoiţă datorează bugetului de stat suma de 120 milioane de lei (aproximativ 28 milioane de euro), reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţi. Din totalul obligaţiilor la buget calculate de ANAF, 76,86 milioane de lei sunt TVA, la care se adaugă penalităţi acumulate de 43,75 milioane de lei.

Pe 16 octombrie, instituţia a dispus măsuri asigurătorii pe bunurile care figurează în declaraţia de avere depusă de către deputat. Surse din ANAF au precizat că Robert Negoiţă s-a înregistrat la 1 iulie 2009 ca plătitor de TVA.

SURSA:Mediafax