Oricine vrea sa-si cumpere o casa in Romania poate sa-si faca primele calcule privind oferta si preturile in maximum cinci minute dupa ce a accesat un site specializat de pe Internet. Sute de anunturi la zi asteapta in fisierele de mica publicitate ale providerilor de Internet, la adresele agentiilor imobiliare sau in Baza de Date Imobiliare (BDI). La fel pot proceda si cei care vor sa vanda sau sa inchirieze.Agentiile imobiliare au propriile site-uriIn tara noastra, primele incercari de realiza
Oricine vrea sa-si cumpere o casa in Romania poate sa-si faca primele calcule privind oferta si preturile in maximum cinci minute dupa ce a accesat un site specializat de pe Internet. Sute de anunturi la zi asteapta in fisierele de mica publicitate ale providerilor de Internet, la adresele agentiilor imobiliare sau in Baza de Date Imobiliare (BDI). La fel pot proceda si cei care vor sa vanda sau sa inchirieze.
Agentiile imobiliare au propriile site-uri
In tara noastra, primele incercari de realizare a unor baze de date cu acest profil au apartinut providerilor de Internet (firmele care instaleaza retelele la consumatori) care, pentru a-si atrage cat mai multi clienti, au infiintat servicii de mica publicitate.
Printre numeroasele anunturi gratuite, la care oricine poate sa aiba acces si pentru a caror difuzare nu se plateste comision, se afla si anunturi imobiliare. La adresa www.bursa.pcnet.ro, de exemplu, se gasesc peste 150 de oferte (vanzari, cumparari, inchirieri pentru apartamente, vile sau terenuri), puse in format tip, cu descriere, cu data si valabilitatea anuntului, persoana de contact (sau numele proprietarului), telefonul, adresa de e-mail, pretul minim si cel maxim.
Si acesta este doar inceputul: pe Internet apar, de la luna la luna, tot mai multe date, tot mai multe servicii indreptate atat catre publicul larg (pentru cei aflati, asa cum spuneam, in cautarea unei case sau a unui teren), dar si catre lucratorii in domeniu. Agentiile imobiliare sunt primele care beneficiaza direct de aceasta bogatie de informatii. Cei mai buni manageri au inteles ca prin Internet publicitatea este mult mai ieftina, iar clientii „pescuiti cu ajutorul lui sunt, de regula, oameni dinamici, deschisi la minte, niste parteneri ideali de afaceri.
Intr-o oarecare masura, aceasta experienta ii ajuta si sa-si cunoasca mai bine concurenta. Ofertele celorlalte firme cu aceeasi orientare le arata ce este in curtea vecinului, iar atunci cand un client doreste ceva special, care nu exista in baza lui de date, dar la vecin, da, stie de unde sa ia rapid ceea ce are nevoie. Mai bine imparti comisionul la doi decat sa pierzi un client pe care l-ai facut sa astepte prea mult.
Asa considera cei mai multi agenti, care au invatat ca rapiditatea este esentiala in aceasta afacere. La adresele lor de Internet sunt trecute in revista serviciile prestate de firma, alaturi de oferte concrete (inchirieri, vanzari, cumparari de case sau terenuri) cu preturile, zona si agentul de legatura. Cand il va contacta, clientul care a vazut mai intai paginile de oferte, ii va spune exact ceea ce il intereseaza, urmand doar sa stabileasca impreuna o intalnire pentru vizitarea casei. Mai sunt totusi manageri de agentii imobiliare ce cred ca prea multa transparenta strica. Cu timpul, ei se vor convinge insa ca este mult mai usor de structurat si de stapanit piata atunci cand o cunosti foarte bine.
De aceasta parere este administratorul proaspetei Baze de Date Imobiliare (BDI), Bogdan Popescu. Avand experienta unui business in domeniu (este director al agentiei imobiliare Lotus International), Bogdan Popescu considera ca o baza de date specializata va stabiliza piata imobiliara si ii va invata pe toti cei care intermediaza afaceri imobiliare ca este spre binele lor sa coopereze. „Acum cativa ani, toata lumea concura cu toata lumea, lucru care a inceput sa se schimbe. Piata este mult mai aglomerata si este nevoie de un sistem foarte clar, la indemana oricui, care sa structureze oferta si sa incerce sa-i ghideze pe cei ce iau contact prima data cu ea, sustine administratorul BDI.
Baza de Date Imobiliare a fost infintata in luna martie si are deja foarte multi vizitatori. Site-ul are doua niveluri de acces: BDI Broadcast, un serviciu liber, pentru publicul larg ,unde sunt publicate anunturi imobiliare, si altul cu abonament, pentru firmele specializate. Tariful unui abonament lunar este de 100 USD.
Anunturile de vanzari, cumparari, inchirieri sunt complete. Ele includ descrierea imobilului, adresa, numele solicitantului si numarul de telefon si, timp de trei zile, se difuzeaza gratuit, dupa care se percepe o taxa de 2.500 lei/zi. Se poate face un discont pentru o perioada mai mare. Pentru o perioada nelimitata se percepe un tarif fix, de 40.000 lei. Bogdan Popescu crede ca, in maximum patru luni, BDI va fi cel mai popular site cu informatii imobiliare si are intentia sa imbogateasca treptat tipul de servicii, astfel incat el sa poata concura cu succes cu cele occidentale.