România «bifează» toţi factorii de risc, după ce şi-a frânat în prealabil evoluţia prin politici anapoda. Cu vreo două săptămâni înainte să aflăm vestea despre creşterea fulminantă a economiei româneşti în primul trimestru al anului, un grup de capete luminate a prezentat concluziile unui raport care analizează secretele ţărilor emergente cărora un astfel de ritm de creştere le-a reuşit timp de peste două decenii. Studiul include şi eventuale
România «bifează» toţi factorii de risc, după ce şi-a frânat în prealabil evoluţia prin politici anapoda.
Cu vreo două săptămâni înainte să aflăm vestea despre creşterea fulminantă a economiei româneşti în primul trimestru al anului, un grup de capete luminate a prezentat concluziile unui raport care analizează secretele ţărilor emergente cărora un astfel de ritm de creştere le-a reuşit timp de peste două decenii. Studiul include şi eventualele obstacole în calea continuării aceleiaşi performanţe. O primă observaţie este că România nu numai că nu a beneficiat de vreunul din „secretele“ succesului până acum, dar are şanse să se lupte cu multe din obstacolele identificate de studiul amintit.
Raportul – opera unei comisii de 21 de experţi din mediul academic, sectorul public şi privat, condusă Michael Spence, laureat al Premiului Nobel pentru Economie – caută să înţeleagă cum au reuşit unele economii să crească rapid şi susţinut şi în ce măsură strategiile care au dat roade atât de impresionante pot fi aplicate în alte ţări.
Credibilitatea concluziilor raportului constă nu numai în calibrul membrilor comisiei, ci şi în metoda aplicată. Au fost studiate numai ţările care au înregistrat o creştere economică de minimum 7 la sută, timp de cel puţin 25 de ani. Cu alte cuvinte, este vorba numai de performanţele reale, susţinute, nu de anomalii. Concluzia? O astfel de performanţă este posibilă, 13 ţări au înregistrat-o, dar dificilă – sunt numai 13 ţări. Cu toate acestea, grupul „învingătorilor“ este divers, incluzând state mari şi mici, din Asia, America Latină şi chiar Africa, democraţii şi nu numai.
Autorii studiului spun că deşi nu există o formulă magică în spatele unui asemenea succes, câteva „ingrediente“ sunt foarte evidente: statele în cauză au exploatat la maximum economia globală, întegrându-se în ea profund. Au menţinut stabilitatea macroeconomică, au păstrat cote ridicate ale investiţiilor şi ale economiilor populaţiei, au lăsat piaţa să aloce resursele, fără intervenţii, au avut, de-a lungul anilor, guverne credibile şi capabile.
Uitându-ne la ultimele două decenii, vedem că România a avut parte de opusul tuturor condiţiilor amintite mai sus.
Cu toate acestea, să presupunem că am avea de gând să urmăm „reţeta“ în viitor. Pe lângă soluţii, trebuie să ştim care sunt eventualele obstacole sau provocări cu care se confruntă economiile emergente când vor să atingă sau să continue performanţele obţinute anterior.
Raportul citat arată că factorii care se aşază în calea creşterii economice din ţările emergente includ: îmbătrânirea populaţiei, creşterea preţurilor la materii prime, precum şi încălzirea globală şi deteriorarea mediului în general.
Pe de altă parte, autorii studiului susţin că ţărilor cu venituri medii, aşa cum este România, le va fi greu să ajungă bogate. Motivul: erodarea avantajului competitiv oferit de o forţă de muncă ieftină şi neînlocuirea lui cu altceva. Ca urmare, astfel de ţări riscă să rămână mult timp pline de discrepanţe: nici sărace, dar nici cu adevărat prospere. România „bifează“, în acest fel, toţi factorii de risc, după ce şi-a frânat în prealabil evoluţia prin politici anapoda.
Dacă privim studiul citat ca pe un etalon de performanţă economică reală, concluzia de care nu putem fugi este că efervescenţa actuală a economiei este mult mai fragilă decât ne dăm seama. Deşi aspectuos, castelul este, totuşi, de nisip.