România vrea cu 40% mai mulți bani de la UE în următorul exercițiu financiar. Asta deși, la aproape șase ani de la aderare, impactul finanțărilor europene este timid și discutabil
Oficialii de la București cer în total 47 de miliarde de euro sub formă de fonduri europene nerambursabile pentru perioada 2014-2020. În opinia unor politicieni dâmbovițeni, ar trebui să ne luptăm din răsputeri pentru a obține cât mai mulți bani, ba chiar, la o adică, să ne utilizăm dreptul de veto. Cum recent încheiatul Consiliu European nu a reușit să ajungă la un consens în această privință, trebuie să așteptăm până la anul pentru a afla suma exactă alocată României. Sunt mari șanse, totuși, ca aceasta să fie mai mare decât cele 33 de miliarde prevăzute pentru 2007-2013. „Nu vreau să spun că suntem statul cu cel mai mare procent de creştere, dar suntem una din primele trei țări“, a dezvăluit președintele Traian Băsescu.
Aparent, am primit o veste bună. Nu la fel de îmbucurătoare sunt informațiile care vin din zona instituțiilor care se ocupă cu atragerea banilor europeni. Din fondurile structurale și de coeziune (dedicate programelor de transport, mediu, dezvoltarea resurselor umane, creșterea competitivității economice, dezvoltarea regională, dezvoltarea capacității administrative, cooperare transfrontalieră și asistență tehnică), am primit până acum 9,7%. Mai exact, 1,87 miliarde de euro din circa 19,7 miliarde. Ceva mai bine stăm la fondurile pentru dezvoltare rurală (unde am absorbit cam jumătate din cele 8,5 miliarde de euro disponibile) și cele pentru plăți directe către agricultori (s-au achitat circa două treimi din cele cinci miliarde de euro alocate).
În total, conform calculelor Capital, din ianuarie 2007 și până în această toamnă am primit de la Uniunea Europeană circa 9,15 miliarde de euro. Asta în timp ce am cotizat la bugetul UE, în perioada 2007-2012, cam 7,35 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, suntem pe plus cu 1,8 miliarde de euro (ori cu aproximativ 0,25% din PIB-ul calculat pe ultimii șase ani).
În opinia conf. univ. Ionel Nicu Sava de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, contribuția reală a României este, de fapt, mult mai mare. „La plățile directe către bugetul UE se adaugă cel puțin 1,5 miliarde de euro pe an contribuții indirecte, rezultate din deficitul comercial intracomunitar, libera circulație a capitalurilor, a bunurilor și persoanelor, subimpozitarea profiturilor mari, redevențe mici etc.“, explică el într-un articol.
Unica șansă?
Sunt numeroși experți pentru care banii europeni par a fi ultima soluție de menținere pe plus a economiei în anii care urmează. „Dacă nu absorbim fondurile europene, hai să nu mai vorbim de creștere economică“, afirma în cadrul unei conferințe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Cineva trebuie să vină să spună de unde vor veni investițiile. Aici vorbim de sume mari, nu de milioane. În 2006 – 2007, când creșteam, România beneficia de 16-19 miliarde de euro pe an și acum mai primește 3-4 miliarde. Nu poți să ai creștere economică fără investiții“, a explicat el.
La rândul său, Mihai Tănăsescu, vicepreședinte al Băncii Europene pentru Investiții, a recomandat o atitudine mai agresivă în ceea ce privește absorbția banilor europeni. „A atrage fonduri europene înseamnă mai multe resurse pentru infrastructură, pentru programe care să aducă creştere economică“, a spus acesta, recomandând mai multă responsabilitate, mai multă transparenţă și un sistem de achiziţii publice mult mai transparent.
Cu toate că se vorbește de investiții majore, finanțările europene nerambursabile obținute după aderarea din 2007 au mers în mare parte spre chestiuni mai puțin palpabile, cum ar fi seminarii, conferințe, studii și așa mai departe – marea majoritate a celor 336 de milioane de euro primite până acum de la CE pentru programele de dezvoltare a resurselor umane, dezvoltare a capacității administrative ori de asistență tehnică au avut astfel de destinații. Cele peste trei miliarde de euro plătite fermierilor și cele 173 milioane de euro decontate până acum în cadrul programului de creștere a competitivității economice nu sunt altceva decât subvenții mai mult sau mai puțin mascate acordate din banii contribuabililor europeni. În anumite condiții, acestea pot să creeze distorsiuni în piață (de exemplu, un producător s-a retehnologizat printr-un credit bancar, în timp ce concurentul său a făcut-o cu fonduri nerambursabile de la UE; este evident că cel de-al doilea va avea un avantaj asupra primului).
Doar suma de 1,36 miliarde de euro intrată în conturile statului pentru plățile efectuate în cadrul programelor de transport, mediu și dezvoltare regională este cea despre care se poate spune că a avut un impact direct în economie, ea finanțând infrastructura de transport, de utilități, cea educațională sau cea turistică. Doar că și aici efectele investițiilor sunt, în unele cazuri, discutabile, fiind semnalate de-a lungul anilor costuri supraevaluate ori proiecte cvasiinutile (de exemplu, școli ori bazine de înot în zone depopulate, pensiuni turistice în locuri fără turiști sau rețele de apă și canalizare la care nu s-a branșat nimeni din cauza costurilor).
Nu trebuie uitat nici că există întotdeauna riscul ca, din cauza unor nereguli, Comisia Europeană să nu aprobe decontarea unor sume. În cazul unor sectoare de autostradă, de pildă, statul s-ar putea trezi pus în ipotetica situație de a acoperi din banii contribuabililor sute de milioane de euro.
Sub semnul întrebării
Astfel de argumente i-au făcut pe unii experți să se îndoiască de efectele pozitive ale fondurilor europene. Conf. univ. dr Cristian Păun de la ASE scrie pe finantare.ro că, în primul rând, banii europeni nu sunt gratuiți. „Ei provin din taxele noastre. Mai mult, pentru a-i accesa trebuie să faci și tu rost de cofinanțare. Și, evident, toată birocrația cu care vin la pachet aceste fonduri generează un cost important și, din păcate, în creștere“, arată el. Apoi, afirmă Păun, „acești bani, în cea mai mare parte a lor, gravitează în jurul statului. Piața și consumatorul final au o implicare redusă în a decide prioritățile. (…) Aceste fonduri au un efect redistribuționist puternic, întărind mai degrabă implicarea statului în economie și alterarea, în consecință, a mecanismelor pieței.“
Cristian Păun dorește să demonteze și mitul că acești bani „sunt singura șansă pentru România în perioada următoare“. El crede că fondurile europene perpetuează ideea că bunăstarea trebuie să vină doar de la stat și că fără stat economia ar avea mult de suferit. Mai mult, ele „alimentează inevitabil corupția, pentru că alocarea resurselor este politică, și nu economică“. Iar impactul asupra mediului privat este, în viziunea profesorului bucureștean, total negativ: „tot mai mulți antreprenori caută conectarea la stat și la subvențiile pe care acesta le oferă. Ei nu vor rezista pe piață în momentul în care proiectele lor europene vor ajunge la final. Fie vor căuta noi proiecte, fie vor presa statul să continue să finanțeze aceste erori imense. Deficitele și datoria publică cresc inevitabil și exponențial, fiind alimentate de nevoia de acoperire de către stat a problemelor economice apărute din intervenționismul său care capătă valențe tot mai regionale. Cazurile Greciei, Spaniei, Italiei, Irlandei – performeri în a atrage fonduri europene pentru a se dezvolta – sunt elocvente.“
CIFRA
33,2 miliarde de euro are la dispoziție România în exercițiul financiar 2007-2013 ca fonduri structurale, de coeziune, pentru agricultură ori dezvoltare rurală