În sezonul 2010/2011, veniturile celor mai bogate 20 de cluburi de fotbal europene au totalizat 4,4 miliarde de euro. Conform studiului „Money League“ realizat de Deloitte, suma reprezintă peste un sfert din piața europeană a fotbalului și a crescut cu circa 3% față de sezonul anterior. „Pentru al patrulea an consecutiv, cluburile situate pe primele șase locuri ale clasamentului au rămas aceleași, fără să-și schimbe poziția în top în ultimii trei ani“, se arată în studiul Deloitte. Mai poate fi remarcat faptul că cele mai bogate 20 de cluburi provin, fără excepție, din Spania (3), Marea Britanie (6), Germania (4), Italia (5) și Franța (2).
Una dintre cauzele principale ale acestei evoluții financiare pozitive o reprezintă creșterea sumelor acordate ca prime și bonusuri de UEFA. În sezonul 2010/2011, fondul de premiere pentru Champions League a fost de peste 750 de milioane de euro (finalista Machester United, de exemplu, a încasat 54 de milioane de euro, iar câștigătoarea Barcelona – 51 de milioane de euro). Și în Europa League s-a câștigat, anul trecut, mai bine ca oricând, fondul total depășind 150 de milioane de euro (Steaua, de pildă, a beneficiat de 3,5 milioane de euro).
Și pentru sezonul actual cele două competiții au la dispoziție sume similare, iar majorarea bugetelor pentru prime are loc și la nivelul campionatelor europene (196 de milioane de euro în 2012 față de 184 în 2008 și 129 de milioane de euro în 2004) sau al celor mondiale (420 de milioane de dolari în 2010 față de 261 în 2006).
Câștig versus pierdere
În plus, noile reguli introduse de UEFA privind echilibrul financiar al cluburilor încep, cel mai probabil, să-și arate rezultatele. „În acest moment, interesul pentru sustenabilitatea financiară viitoare a fotbalului european este mai viu decât oricând în ultimii 20 de ani“, crede Paul Rawsley, director în cadrul Deloitte Sport Business Group. El consideră că regula „financial fair play“, care va fi valabilă începând din 2013, va ajuta la îmbunătățirea relației dintre veniturile și cheltuielile cluburilor.
În timp ce competițiile internaționale pun tot mai mulți bani în joc, cluburile românești și echipa națională nu reușesc să se înfrupte din aceștia decât rareori. Conform unui clasament dat publictății de UEFA, în perioada 2003-2011, echipele care ne-au reprezentat în faza grupelor în Champions League (Steaua, CFR Cluj și Unirea Urziceni) au încasat de la asociația continentală aproape 70 de milioane de euro.
În ultimul sezon încheiat, clujenii au primit 18,4 milioane de euro (7,2 milioane de euro primă de participare, 1,2 milioane de euro bonus pentru punctele obținute și nu mai puțin de 10 milioane de euro din „market pool“ – o cotă din drepturile de televizare totale, stabilită proporțional cu valoarea pieței TV naționale și împărțită între cluburile dintr-o țară în funcție de numărul lor și de parcursul fiecăruia). În ediția 2011/2012, deși nu a obținut niciun punct în grupele CL, Oțelul Galați va încasa 7,2 milioane de euro primă de participare și, probabil, o sumă cel puțin egală din drepturile de televizare.
Nu la fel stau lucrurile în cazul echipei naționale. Aceasta nu s-a calificat la mondialele din 2002, 2006 și 2010 (pierzând astfel cel puțin 20 de milioane de dolari) și a ratat turneele finale ale CE din 2004 și 2012. Dacă în 2004 pierderile Federației au fost de minimum 4,8 milioane de euro, în 2012 calificarea ar fi adus cel puțin opt milioane de euro (prima de participare). În plus, orice egal în faza grupelor ar fi însemnat 0,5 milioane de euro, o victorie ar fi fost recompensată cu un milion de euro, iar o eventuală calificare în sferturile de finală ar mai fi adus două milioane de euro.
„În 2008, FRF a primit 8,5 milioane de euro – prima de participare plus un milion de euro pentru cele două egaluri cu Franța și Italia. Acum trebuie să se descurce cu un buget mult mai mic, iar perspectivele nu sunt prea grozave. Cu siguranță că, dacă măcar o parte din suma obținută după turneul final din Austria și Elveția ar fi fost investită în centre pentru copii și juniori, altfel am fi privit acum lucrurile“, crede un jurnalist sportiv din București.
Pe lângă poartă
Nici pentru cluburile locale perspectivele nu sunt tocmai bune: din cauza performanțelor modeste din ultimii ani, în sezonul 2012/2013 nicio echipă românească nu se va califica direct în grupele Ligii Campionilor. Mai mult, pentru a accede în această fază, campioana va avea de trecut de trei faze eliminatorii. Nici în Europa League lucrurile nu stau mai bine: la toamnă, doar trei echipe românești vor lua startul aici. Acestea vor avea de depășit, pentru a ajunge în grupe, cel puțin două faze eliminatorii.
Astfel stând lucrurile, scad, desigur, șansele ca vreun club local să poată măcar egala performanțele financiare din anii precedenți. Iar astfel se intră într-un cerc vicios: cel puțin teoretic, fără bani nu poți avea jucători buni, iar fără jucători buni nu poți avea rezultatele care să-ți aducă bani. Cu alte cuvinte, doar norocul sau niște finanțatori cu dare de mână, dispuși să investească sume importante fără să aștepte un profit imediat, ar mai putea ridica fotbalul românesc din mocirla în care se afundă pe zi ce trece.
18,4 mil. euro a încasat CFR Cluj de la UEFA pentru participarea în grupele Champions League în sezonul 2010/2011.
8 mil. euro este suma minimă pe care ar fi încasat-o FRF dacă naționala României s-ar fi calificat la Euro 2012.