Câştigătoarea premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din data de 24 decembrie, premiu în valoare de peste 9,5 milioane de euro, al treilea ca valoare din istoria acestui joc, s-a prezentat, luni, la sediul Loteriei Romane, pentru a-şi ridica banii. Biletul câştigator s-a jucat în judetul Vâlcea, la agenţia 038-027 din Berbeşti. Câştigătoarea a jucat două variante simple, valoarea biletului fiind de 9,7 lei, potrivit unui comunicat al Loteriei. Suma netă câştigată est
Câştigătoarea premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din data de 24 decembrie, premiu în valoare de peste 9,5 milioane de euro, al treilea ca valoare din istoria acestui joc, s-a prezentat, luni, la sediul Loteriei Romane, pentru a-şi ridica banii.
Biletul câştigator s-a jucat în judetul Vâlcea, la agenţia 038-027 din Berbeşti. Câştigătoarea a jucat două variante simple, valoarea biletului fiind de 9,7 lei, potrivit unui comunicat al Loteriei.
Suma netă câştigată este de 30.133.077 de lei. Câştigătoarea este din Reşiţa, este pensionară şi se afla în trecere prin judeţul Vâlcea atunci când a jucat biletul norocos.
Este o jucătoare ocazională, iar numerele câştigătoare au fost puse la întâmplare, neavând nicio semnificaţie.
Femeia – care doreşte să-şi păstreze anonimatul – nu s-a decis încă ce va face cu banii, însă primul gând este să-şi ajute familia, potrivit sursei citate.
Pentru următoarea tragere Loto 6/49 care va avea loc în data de 31 decembrie, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei.
SURSA:Mediafax