Salariile angajaților METROREX vor fi majorate cu 20%, motiv pentru care sindicaliștii vor renunța la grevă. În urma ultimei majorări, salariul mediu al unui angajat METROREX, cu tot cu sporuri, va ajunge la 4000 lei, anunță Ion Rădoi, liderul sindicaliștilor.
Acesta a mai declarat că în noile condiții, cel mai mic salariu devine 1900 lei, iar cel mai mare 20 000 lei.
„Am ajuns la o majorare salarială de 20% pentru salariați, plus primele de metrou și cea de Crăciun. Asta a fost hotărârea Consiliului General al sindicatului si au fost satisfăcuți de această creştere. Ambele prime sunt în valoare de 1.000 de lei, a spus liderul sindical. Ca și prima de Crăciun, prima de metrou va fi acordată o dată pe an, de ziua metroului,” a declarat Ion Rădoi.
Întrebat dacă va crește și salariul directorului general, Rădoi a spus că acesta este aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor. În aceeași situație sunt și salariile directorului adjunct și ale șefilor de secții. De altfel, acestea nu sunt incluse în calculul salariului mediu.
„Probabil AGA poate avea în vedere această creștere să-i dea această majorare”, a conchis liderul de sindicat.