Vrem maşină mai nouă decât Popeştii, televizor mai mare decât Ioneştii şi vilă mai înaltă decât Georgeştii. Dacă păsările zboară jos, o să plouă! Sau dacă ninge de Bobotează, o să fie un an bun. Viaţa ne e plină de stereotipuri. Căutăm mereu semne care să prevestească viitorul. Există aşa ceva în economie? Şi care ar putea fi cel mai bun indicator timpuriu al creşterii economice? În ciuda datelor macroeconomice pe care analiştii încearcă să le interpreteze
Vrem maşină mai nouă decât Popeştii, televizor mai mare decât Ioneştii şi vilă mai înaltă decât Georgeştii.
Dacă păsările zboară jos, o să plouă! Sau dacă ninge de Bobotează, o să fie un an bun. Viaţa ne e plină de stereotipuri. Căutăm mereu semne care să prevestească viitorul. Există aşa ceva în economie? Şi care ar putea fi cel mai bun indicator timpuriu al creşterii economice?
În ciuda datelor macroeconomice pe care analiştii încearcă să le interpreteze, realitatea sfidează de multe ori logica. Cum altfel s-ar putea explica, de exemplu, faptul că înainte de criză un metru pătrat de apartament într-o zonă la modă costa mai mult în Bucureşti decât în München? Şi imobiliarele nu sunt singurele afaceri în care conaţionalii noştri au luxat sau chiar au fracturat logica. Explicaţia ţine de factorii emoţionali aflaţi la baza majorităţii deciziilor noastre. Vrem maşină mai nouă decât Popeştii, televizor mai mare decât Ioneştii şi vilă mai înaltă decât Georgeştii. Pe timp de creştere, suma tuturor acestor comportamente se constituie într-un motor macroeconomic. În recesiune, însă, factorii emoţionali sunt o uriaşă frână a redresării. Apetitul pentru risc e redus, cheltuielile la limita de jos, iar deschiderea către nou tinde spre zero. Aceasta este componenta emoţională a crizei pe care încearcă să o atace diverse grupuri de iniţiativă, printre care şi oficialităţile BNR. Recent, au fost lansate în presă declaraţii conform cărora preţurile la apartamente au început din nou să crească. Ziarul Evenimentul zilei a devoalat existenţa unei încercări de manipulare a pieţei, dar a şi evaluat oportunităţile şi riscurile actuale legate de cumpărarea unui apartament, ajungând la concluzia că acestea sunt sensibil egale.
BNR a micşorat dobânda de referinţă la un minim istoric în încercarea de a încuraja băncile comerciale să se orienteze mai mult către creditarea mediului de afaceri. Piaţa de publicitate a simţit şi ea o gură de oxigen datorită cheltuielilor cu promovarea segmentului bancar, în special în legătură cu creditul ipotecar. Toate aceste evenimente nu sunt întâmplătoare. Ele constituie o încercare a forţelor din piaţă de a reporni economia. Dacă indicatorul macroeconomic pe care toată lumea stă cu ochii aţintiţi – PIB-ul – nu dă semne că se mişcă în sus, avem nevoie de un alt factor care să urnească lucrurile. Iar singurul semnal care ar putea convinge în acest moment, de la populaţia consumatoare până la cel mai sofisticat agent economic, este creşterea preţului la imobiliare.
Nu este ştiinţific, are legătură mai mult cu emoţia decât cu logica, dar preţul la case poate produce marea schimbare de atitudine de care avem nevoie. Reacţia românilor în faţa acestei crize a demonstrat tinereţea şi fragilitatea economiei noastre de piaţă. Am reacţionat la venirea crizei cu viteza melcului, iar acum avem nevoie de un şoc electric care să ne scoată din letargie. Ar trebui să înţelegem mai bine replica din „Tache, Ianke şi Cadîr“ care ţine loc de titlu acestui material. Rolul antreprenorului este să încerce noi iniţiative de afaceri. Iar al bancherului, să-i finanţeze pe antreprenori. Bineînţeles că e riscant. Dar cine nu riscă, nu câştigă!
Claudiu Şerban, director general, Editura Evenimentul şi Capital