Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4512 lei în aprilie 2018, cu 0,5% mai mare decât în luna martie. Cel net a fost de 2713 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 9 lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, respectiv 6437 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1563 lei.
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,3%, cu 0,4 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie 2018.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 23,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 20,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 18,8% în activităţi de servicii anexe extracţiei; între 9,0% şi 12,0% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 5,5% şi 9,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, telecomunicaţii, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, cercetare-dezvoltare.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-1,8%), respectiv în administraţia publică (-0,2%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în sănătate şi asistenţă socială (+2,3%) comparativ cu luna precedentă.