Câştigul salarial mediu net a fost în martie de 1.509 lei, în urcare cu 6,9% faţă de februarie, în condiţiile în care s-au acordat prime ocazionale, sume din profitul net sau din alte fonduri, şi s-au realizat producţii mai mari, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
În termeni nominali, câştigul salarial mediu net a crescut cu 98 de lei.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (4.345 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (794 lei).
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în martie de 2.074 lei, cu 6,9% mai mare faţă de luna precedentă.
Indicele câştigului salarial real pentru martie faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 106,7%.
Nivelul câştigului salarial mediu net a crescut în martie faţă de luna precedentă în majoritatea activităţilor economice, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu pentru anul 2009, prime de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri (tichete cadou) şi realizărilor de producţii mai mari, arată INS.
Cele mai mari creşteri
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (35,1%) şi intermedieri financiare (34,7%).
Totodată majorări ale câştigului salarial mediu net cuprinse între 22% şi 25% au fost obţinute în activităţi de fabricarea altor produse din minerale nemetalice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale şi între 13% şi 19% în captarea, tratarea si distribuţia apei, fabricarea echipamentelor electrice, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, colectarea şi epurarea apelor uzate, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).
Scăderile câştigului salarial mediu net din martie, faţă de luna precedentă, au fost nesemnificative, înregistrându-se în activităţile de cercetare-dezvoltare (-0,6%), respectiv de sănătate şi asistenţă socială (-0,1%), ca urmare a acordării de premii ocazionale în primele două luni ale anului 2010.
Au crescut salariile şi în sectorul bugetar
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net în activităţile de administraţie publică (2,9%) şi învăţământ (5%), urmare a acordării în martie, în unele unităţi, a sumelor din alte fonduri şi a primelor ocazionale (al 13-lea salariu pentru anul 2009), precum şi în cele de sănătate şi asistenţă socială (-0,1%).
Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în martie cu 7,6% comparativ cu luna similară a anului trecut.
Indicele câştigului salarial real faţă de martie 2009 a fost de 103,3%.
Comparativ cu octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în martie de 132,1%, cu 8,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie.
SURSA: Mediafax