Anul 2017 a fost unul extrem de bun pentru bancheri. Un număr impresionat dintre aceștia au avut câștiguri colosale.
Numărul bancherilor din Uniunea Europeană care au câştigat în 2017 peste un milion de euro a crescut la aproape 5.000, chiar dacă au fost introduse limite cu privire la bonusurile ce pot fi plătite angajaţilor din sectorul financiar, arată un studiu publicat luni de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite Reuters, citat de Agerpres. Majoritatea lor sunt în Marea Britanie, dar, cum ţara urmează să iasă din UE, unii bancheri cu salarii ridicate se vor muta din Londra în alte centre financiare din Europa continentală. Luni, EBA a anunţat că 4.859 de bancheri au fost plătiţi în 2017 cu peste un milion de euro, inclusiv bonusurile, numărul lor fiind în creştere faţă de 2016, când au fost 4.597. După ce în timpul crizei financiare plătitorii de taxe au salvat băncile care se confruntau cu spectrul falimentului, Uniunea Europeană a introdus limite cu privire la bonusurile ce pot fi plătite angajaţilor din sectorul financiar, care au dus la modificarea sistemului de recompensare printr-un accent mai mare pe partea fixă a remuneraţiei. Din 2014, bonusurile sunt plafonate şi nu pot depăşi valoarea salariului de bază sau de două ori acea sumă, dacă acţionarii sunt de acord. EBA subliniază că raportul dintre partea variabilă şi partea fixă a remuneraţiei acordată bancherilor milionari a continuat să scadă în 2017 până la 101,08%, de la 104% în 2016, 118% în 2015 şi 123% în 2014. Aproape trei sferturi (73,3%) dintre bancherii milionari din UE lucrau în 2017 în Marea Britanie (3.567 de bancheri, în creştere cu 380 faţă de 2016). Urmează Germania (390 de bancheri), Italia (201 de bancheri), Franţa (233 de bancheri) şi Spania (161 de bancheri).