Câştigurile reale la fondurile de pensii private

Randamentul mediu al fondurilor de pensii private obligatorii depăşeşte inflaţia cu aproape 10%. În schimb, fondurile facultative nu se pot lăuda cu o astfel de performanţă. Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obţinut un randament mediu anualizat de aproape 15% de la lansare şi până la sfârşitul lunii octombrie. În termeni reali, câştigul mediu anualizat obţinut de administratori pentru participanţii la Pilonul II a fost de 9,43% în intervalul menţionat.

Randamentul mediu al fondurilor de pensii private obligatorii depăşeşte inflaţia cu aproape 10%. În schimb, fondurile facultative nu se pot lăuda cu o astfel de performanţă.

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obţinut un randament mediu anualizat de aproape 15% de la lansare şi până la sfârşitul lunii octombrie. În termeni reali, câştigul mediu anualizat obţinut de administratori pentru participanţii la Pilonul II a fost de 9,43% în intervalul menţionat.

În primele zece luni ale acestui an, randamentul mediu reuşit de fondurile obligatorii a fost de 14,6%. Cea mai bună performanţă pe Pilonul II a fost obţinută de administratorul ING, care gestionează cel mai mare fond din piaţă – un câştig de 15,68% în primele zece luni ale acestui an. De la lansare şi până la sfârşitul lunii octombrie, randamentul nominal obţinut de fond a fost chiar mai mare, de 27%. Câştiguri nomina­le peste 20% au raportat şi adminsitratorii fondurilor AIG, Generali şi Allianz-Țiriac.

În schimb, randamentele obţinute de fondurile de pensii facultative (Pilonul III) sunt mult mai modeste. Randamentul mediu anualizat obţinut de acestea de la lansare şi până la finele lui octombrie a fost de 7,26%, iar în termini reali de numai 0,78%. Performanţele mai slabe de pe Pilonul III, care a fost lansat cu aproape un an înaintea Pilonului II,  sunt explicabile prin expunerea mai mare pe acţiuni şi prin nivelul redus al activelor administrate. La sfâşitul lunii septembrie a.c., fondurile de pensii facultative aveau 13,27% din active plasate pe bursă, în timp ce fondurile obligatorii aveau mai puţin de 8%. În plus, fondurile de pe Pilonul II au cumpărat acţiuni în 2007 şi în prima parte a anului trecut, iar în prezent majoritatea titlurilor listate sunt sub cotaţiile de atunci. Investiţiile fondurilor sunt făcute însă pe perioade lungi de timp, astfel încât aceste plasamente pot aduce câştiguri în viitor.

Semnificativă este şi diferenţa dintre activele adminsitrate de fondurile de pe cei doi piloni. Cele obligatorii administrează active de peste 2,12 miliarde de lei,  şi au peste 4,86 milioane de clienţi, iar cele facultative deţin active de numai  180 de milioane de lei, având doar 181.000 de participanţi.

Preluări şi vânzări anunţate

Achiziţiile au redus numărul fondurilor de pe Pilonul II de la 14 (în momentul virării primelor contribuţii) la 12, iar numărul acestora va continua să scadă. Administratorul BCR a finalizat fuziunea cu fondul de pensii Omniforte şi a început şi fuziunea cu fondul Prima Pensie. Totodată, a demarat şi prima preluare de pe Pilonul III, înghiţind fondul administrat de BCR Asigurări de Viaţă. Asigurătorul nu mai este controlat de grupul BCR, ci de Vienna Insurance Group.

Şi acţionariatul celui mai mare ad­ministrator de pensii private, ING, va fi schimbat. Grupul financiar, care a be­neficiat de ajutor din partea statului olandez, este obligat să renunţe pâ­nă în 2013 la diviziile de asigurări şi de management al investiţiilor, ceea ce înseamnă că nu va mai avea nici activităţi de administrare a pensiilor, pentru a primi aprobarea Comi­siei Eu­ro­pene pentru planul său de reorganizare. Pe Pilonul II, fondul de pensii al ING are peste 1,5 milioane de participanţi, mulţi atraşi de notorietatea brandu­lui. Nume sonore la nivel internaţional, precum Axa, Aviva, Aegon şi Ge­nerali, sunt interesate de preluarea activelor ce vor fi vândute de ING.

9,43% este randamentul mediu real al fondurilor de pe Pilonul II, înregistrat de la lansare şi până la sfârşitul lunii octombrie 2009

0,78% este randamentul mediu real al fondurilor de pensii facultative înregistrat de la lansarea Pilonului III (în mai 2007) şi până la finele lui octombrie a.c.