Castraveţii româneşti de seră destinaţi exportului în ţările Uniunii Europene ar putea fi distribuiţi gratuit pe piaţa internă, respectiv spitalelor şi caselor de bătrâni, din cauza blocării contractelor în comerţul intracomunitar, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Rădulescu.
"Vom încerca să facem o distribuţie gratuită a castraveţilor de seră destinaţi comerţului intracomunitar, respectiv să îi dam spitalelor şi caselor de bătrâni, pentru că altfel riscăm să aruncăm la coş peste 2.000 de tone de castraveţi de seră, cât au producătorii în stoc la această dată. O decizie în acest sens se va lua însă, luni, la minister", a precizat Rădulescu.
Distribuţia gratuită se va face împreună cu certificatele de analiză realizate în laboratoarele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Rădulescu a mai precizat că stocul de castraveţi de seră se măreşte cu circa 200 de tone pe zi.
Ministerul Agriculturii a finalizat evaluarea pierderilor înregistrate de producătorii români, situaţia urmând să fie transmisă Comisiei Europene în cursul zilei de luni.
"Consiliul extraordinar al miniştrilor Agriculturii ar putea decide marţi, la Bruxelles, măsurile care vor trebui luate, dar şi ce compensaţii financiare ar putea primi ţările afectate de blocarea comerţului intracomunitar cu castraveţi de seră", a explicat Adrian Rădulescu.
Din datele furnizate de oficialul MADR, producătorii români pierd zilnic circa 100.000 de euro din cauza blocării schimburilor intracomunitare cu castraveţi, dar şi scăderii vânzărilor pe piaţa internă cu 70%. Calculate la o perioadă de 60 de zile, pierderile ar pute ajunge la nouă milioane de euro.
România exportă la aceasta oră doar castraveţi cornişon, în jur de 400-500 tone pe zi, dar mai mult către ţările din est, cu precădere Polonia şi Moldova, castraveţii de seră, cei lunguieţi, fiind preferaţi în ţările occidentale.
Suprafaţa ocupată cu sere în România se ridica la 600 de hectare, din care circa 60 de hectare sunt cultivate cu castraveţi.
Comisia Europeană a alertat în urma cu o săptămână cele 27 de state membre cu privire la contaminarea cu STEC, toxina care produce bacteria E.coli, a mai multor persoane din Germania. Originea iniţială a contaminării – castraveţii ecologici din Spania – a creat o adevărată isterie în rândul consumatorilor europeni, vânzările de castraveţi înregistrând o scădere cu aproape 90%.
Fermierii spanioli susţin că valul de panică creat de pe urma ‘psihozei castravetelui’ le aduc pagube de aproximativ 200 de milioane de euro pe săptămână, iar germanii pierd circa patru milioane de euro pe zi. De asemenea, în Olanda pierderile sunt cifrate la cinci milioane de euro pe zi, iar valoarea exporturilor belgiene de legume către Rusia, ţară care a impus embargo asupra importurilor de legume proaspete dinspre UE, se ridică la 30 de milioane de euro anual.
Potrivit OMS, 12 ţări europene au semnalat deja cazuri de contaminare cu bacteria E.coli, care provoacă sângerări ale sistemului digestiv şi, în cazurile cele mai grave, probleme renale. În total, aproape 2.000 de persoane ar fi infectate, fiind înregistrate şi decesul a unui număr de 18 persoane, cele mai multe din Germania. Alte cazuri de contaminare s-au înregistrat în Suedia, Danemarca, Marea Britanie,Olanda.
SURSA: Agerpres