Cei 27 de oameni de afaceri din delegaţia propusă de Ministerul Economiei şi Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, care au însoţit delegaţia premierului Emil Boc în vizita în China din 10-16 august şi au participat la Forumul economic româno-chinez de la Beijing, şi-au suportat din propriile bugete toate cheltuielile de deplasare, inclusiv transportul, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
De asemenea, în ceea ce priveşte zborul special cu aeronava Tarom a delegaţiei, oficialul guvernamental a precizat că se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru delegaţia guvernamentală, precum şi pentru cei 18 jurnalişti acreditaţi pentru această deplasare, însă, din cauza măsurilor speciale de securitate stabilite pentru delegaţiile la nivel de şef de Guvern, contractele încheiate pentru zboruri speciale sunt clasificate potrivit legii, fiind exceptate de la comunicare publică încă din anul 1998.
"Potrivit prevederilor legale privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, transportul delegaţiilor conduse de către primul-ministru se poate face cu avioane care efectuează curse speciale", a evidenţiat Ioana Muntean.
În ceea ce priveşte cheltuielile de cazare, purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că partea chineză a suportat cheltuielile de cazare ale delegaţiei oficiale, precum şi pentru o parte a delegaţiei însoţitoare, conform celor convenite bilateral. "Instituţiile trimiţătoare au suportat cheltuielile de cazare pentru ceilalţi membri ai delegaţiei guvernamentale. Astfel, pentru medicul care a însoţit delegaţia oficială şi reprezentanţii din Aparatul Propriu de Lucru al primului-ministru şi Secretariatul General al Guvernului, cazarea însumează 4.620 dolari, fiind decontată din bugetul SGG", a precizat Ioana Muntean.
Totodată, diurna pentru personalul din cadrul Aparatului propriu de Lucru al primului-ministru, Secretariatului General al Guvernului şi pentru medicul care a însoţit delegaţia oficială, a fost în valoare totală de 3.601 USD. "Diurna aferentă deplasării a fost suportată din bugetele instituţiilor trimiţătoare, în limitele valorice stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările şi completările ulterioare, drepturi care au fost diminuate cu 25% potrivit dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 şi apoi majorate cu 15% potrivit Legii nr. 285/2010", a precizat sursa citată.
Potrivit Ioanei Muntean, din delegaţia oficială a ţării noastre au făcut parte nouă reprezentanţi.
Delegaţia oficială a fost condusă de Primul – ministru Emil Boc, care a fost însoţit de patru miniştri: Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe, Ion Ariton, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii şi Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, care au avut întrevederi cu oficialităţi chineze din sectorul propriu de activitate.
Totodată, din delegaţia oficială au mai făcut parte: secretarii de stat Ştefania Ferencz, director de cabinet al primului-ministru şi Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului; consilierul de stat Andreea Paul Vass; consilierul personal al primului-ministru, coordonator al activităţii de protocol, Darius Pintilie.
De asemenea, delegaţia guvernamentală a mai inclus şi o delegaţie însoţitoare de 15 persoane, formată din personal de specialitate din cadrul unor ministere şi instituţii publice: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional , C.N. de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, S.N. Nuclearelectrica SA, Aparatul propriu de Lucru al Primului – ministru, Secretariatul General al Guvernului şi medicul care a însoţit delegaţia oficială, a mai precizat oficialul guvernamental.
Primul-ministru Emil Boc a efectuat o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, în perioada 10 – 16 august 2011, la invitaţia părţii chineze. Deplasarea Premierului Emil Boc în R. P. Chineză s-a desfăşurat în contextul realizării obiectivelor de politică externă a ţării, care revin Guvernului României, a atribuţiilor impuse acestuia prin articolul 102 din Constituţie.
Cu prilejul vizitei, premierul român a avut întrevederi cu preşedintele R.P. Chineze, Hu Jintao şi cu premierul chinez Wen Jiabao. Totodată, a participat la lucrările Forumului economic româno-chinez de la Beijing şi la deschiderea competiţiei sportive Universiada 2011 de la Shenzhen.
Sursa: Agerpres