Primul prototip al telefonului mobil a fost creat în aprilie 1973, când Martin Cooper, manager general la Motorola, făcea primul apel telefonic în timp ce se plimba pe stradă. După 10 ani de teste, pe 21 septembrie 1983, Motorola DynaTAC 8000x devenea primul telefon mobil atestat de o autoritate competentă. Aparatul avea 900 de grame, 25 de centimetri lungime. Trebuia să stea la încărcat 10 ore şi putea fi folosit doar câteva zeci e minute. Preţul a fost unul colosat: 3.995 de dolari.

Primul utilizator al acestui telefon a fost David D Meilahn, preşedintele unei cunoscute companii de asigurări din Statele Unite, care a folosit aparatul pentru a-l suna pe Bob Barnett, fost preşedinte al Ameritech Mobile Communications, apoi pe o nepoată a lui Alexander Graham Bell, aflată în Germania în acel moment. Meilahn a donat apoi telefonul mobil Muzeului de Ştiinţă din Chicago.

 

Nokia apare pe piaţă 10 ani mai târziu, cu modelul Nokia 1011, care a definit forma standard a telefoanelor din zilele noastre. Pe 10 noiembrie 1992, finlandezii au lansat acest aparat, care cântărea 475 de grame, avea 19,5 cm lungime, ecran monocrom LCD, o autonomie a bateriei de 12 ore în aşteptare sau 90 de minute de convorbire. A fost primul telefon care a folosit tehnologia GSM. Preţul a fost de 1.650 de dolari.