Gigi Becali, patronul de la FCSB, este cunoscut pentru implicarea sa în proiectele bisericești, drept urmare a consturit un astfel de lăcaș de cult chiar și în baza FCSB-ului de la Berceni. Biserica a fost construită chiar lângă terenurile de antrenament, iar acoperișul este de aur.
În cadrul unui interviu acordat pentru Realitatea Sportivă, Gigi Becali a vorbit despre suma pe care a investit-o doar pentru acoperișul Bisericii. Totodată, el a mai precizat că Biserica este finalizată în totalitate și îi mai lipsește doar catapeteasma.
Patronul FCSB a vorbit și despre următorul proiect, mai exact despre Biserica din Pipera, pentru care va plăti un milion de euro doar pentru acoperiș, care va veni tocmai din Ucraina și va fi la fel, de aur.
El a mai adăugat că speră că nu supără pe nimeni în contextul în care construiește doar Biserici și Mănăstiri.
„M-a costat 100 de mii numai acoperișul. Am pus acoperiș de aur. Biserica e terminată. Mai am să pun catapeteasma. Păi și la biserica asta din Pipera pe care o fac mă costă 1 milion de euro acoperișul. E din aur. Din Ucraina iau acoperișul. Fac și eu ce pot și mă rog la Maica Domnului să pot să fac mai mult. Supăr pe cineva? Fac biserici și mănăstiri”, a spus Becali la Realitatea Sportivă.
Gigi Becali interzice accesul femeilor în mănăstire
De menționat este faptul că pe lângă Bisericile pe care le-a construit în Capitală, Gigi Becali ridică două mănăstiri în localitatea Olănești, din județul Vâlcea, unde latifundiarul a cumpărat un teren de 30 de hectare.
Patornul FCSB a declarat la un momentdat că cele două clădiri vor fi ridicate la mare distanță, pentru ca femeile și bărbații să nu se întâlnească. Totodată, el a mai adăugat că în apropierea locului unde a fost deja ridicată biserica viitoarei mănăstiri de călugări apare un panou cu un mesaj discriminatoriu: „Proprietate privată! Accesul interzis femeilor”, după cum au observat cei de la Indiscret. Becali a dat exemplu Athos, unde femeile nu sunt prezente.
„Va fi așa, un fel de orășel călugăresc, mare, cu 500-1.000 de călugări. Nu vor fi nici animale de sex feminin. Vor fi măgari, boi, de exemplu, vor fi și găini, dar cocoși, deci nu de sex feminin.
Femeile și bărbații nu se vor întâlni. Ce, la Athos pot merge femeile? La călugări nu au voie femeile, iar la mănăstirea pentru maici nu au voie bărbații. Sigur, turiștii bărbați vor merge la călugări, femeile la maici”, a explicat Gigi Becali, pentru Libertatea.