Mult sub așteptările celor care fac turism în România. Așa a debutat sezonul estival. Vestea bună este că vara nu s-a terminat, calculele hotelierilor oprindu-se pe creșteri, anul acesta
Litoralul românesc a generat încasări de aproximativ 30 de milioane de euro în luna iunie, considerată cea mai capricioasă din ultimele veri, cu ploi și temperaturi scăzute. Și a pierdut tot cam pe atâta. „Undeva în jurul a 25 de milioane de euro în plus ar fi trebuit să aducă vacanțele pe litoral, în iunie, dacă vremea nu ar fi fost așa de răcoroasă“, este concluzia turoperatorilor.
Chiar dacă au promovat prețuri mai scăzute la debutul verii, aceștia nu au reușit să ajungă la nivelul încasărilor de anul trecut. Ba mai mult, au încasat cu 20% până la 40% mai puțin, față de perioada similară din 2013, în funcție de stațiune și de facilitățile oferite de hotel. Practic, litoralul a primit doar 200.000 de turiști, în această perioadă. Lucrurile s-au schimbat abia spre sfârșitul lunii iunie.
Am fi putut câștiga un 30 – 40%
„Dacă toată luna mai şi 20 de zile din iunie am fi avut vreme frumoasă, încasările hotelierilor ar fi fost mai mari cu 30%-40%, strict pentru această perioadă“, spune Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia şi unul dintre investitorii de pe litoralul românesc. Însă, luând în calcul întreg sezonul estival din acest an, Bucovală estimează că vor fi creșteri între 10% și 20%, în special la hotelurile unde s-au făcut investiții. Iar creșterile cele mai importante vin din programul early booking.
Rezervările pentru stațiunea Mamaia reprezintă 50% din totalul vânzărilor și au înregistrat un plus de 2% față de anul trecut. Plusul se poate observa mai bine în restul stațiunilor de pe litoral, excepție fiind Olimp, care a avut o cerere mai slabă anul acesta, față de 2013, cu o scădere de 15%, potrivit datelor agențiilor de turism. În cifre, valoarea medie a sejurului este de 800 de lei pentru Mamaia, 523 de lei pentru Eforie Nord, 412 lei pentru Neptun, 506 lei pentru Saturn și 840 de lei pentru Mangalia. Mai ieftin este în Costinești (363 de lei) și în Eforie Sud (335 de lei). Valori pe care, teoretic, orice român și le poate permite, cel puțin o dată pe an. Cu toate acestea, Bulgaria câștigă mult mai mult pe acest segment. „Din păcate, în România impozitele plătite de hotelieri sunt mai mari decât cele aplicate în Bulgaria. La hotelurile de acolo, TVA este 20% inclusiv pentru servicii de masă la recepție și 10%, dacă pachetul turistic este achiziționat prin turoperatori. La noi, TVA pentru masă este 24%, fiind de 9% doar pentru cazare cu mic dejun“, explică Traian Băculescu, consultant în turism.
„Bulgarii au redus prețul energiei“
La toate acestea, se adaugă prețurile utilităților. „Bulgarii au redus, în 2013, preţul energiei electrice cu 10%, în timp ce în România electricitatea s-a scumpit cu 10%“, mai spune Nicolae Bucovală. Iar legat de TVA, acesta a precizat că „toate asociaţiile patronale din România cer Guvernului extinderea cotei reduse de TVA şi la cazarea cu demipensiune sau pensiune completă şi la agenţiile de turism“. Pe de altă parte, litoralul românesc este cel mai accesibil litoral pentru români. „Dacă în Bulgaria, românii aleg hoteluri all inclusive de la trei stele în sus, iar media de preț, în acest caz, este de 300 de euro de persoană, în România pot fi găsite oferte și cu 100 – 150 de euro de persoană în plin sezon, la trei stele cu mic dejun. Iar la hotelurile all inclusive, prețurile sunt similare cu cele din Bulgaria“, adaugă Traian Bădulescu.
Doar că prețurile nu sunt singurele de punctat aici, foarte important fiind aspectul pe care îl are litoralul românesc, privit în ansamblu. „Parcările din faţa hotelurilor, spaţiile verzi din jurul acestora trebuie să le revină hotelierilor. De asemenea, terenurile din jurul hotelurilor trebuie concesionate hotelierilor ca să poată construi centre spa, locuri de joacă pentru copii, centre de agrement. Totodată, bazele de tratament, administrate în prezent de Ministerul Sănătăţii şi aflate în incinta hotelurilor, trebuie să le revină hotelierilor. Este o situaţie cel puţin bizară. Ministerul Sănătăţii nu are fonduri să facă investiţii în aceste baze de tratament, în timp ce hotelierii investesc în hotelurile în incinta cărora se află acestea şi diferenţa se vede“, detaliază Bucovală. Tocmai pentru a relansa stațiunile din sudul litoralului, ANAT a lansat recent „Litoralul Verde“. Practic, zona aceasta atrage anual circa 70% din turiştii care vizitează staţiunile de la malul mării, prin agenţii de turism.
Creștere de 10% față de anul trecut
Grosso modo, pentru sezonul estival 2014 se estimează o creștere de 10% față de anul precedent pentru încasări, iar numărul turiștilor străini ar putea chiar să se dubleze. „Pe lângă miile de turiști din Germania, Franța și țările nordice, în acest an vin zeci de mii de turiști din Republica Moldova, Israel, Polonia, Belarus și Slovacia“, mai spune Bădulescu. Calculând, litoralul ar putea primi anul acesta 100.000 de turiști străini, crede preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. O creștere după foarte mulți ani de încercări, datorată, în special, stațiunii Mamaia care a ieșit cu un brand internațional. „Suntem mai prezenți pe piețele internaționale, dar trebuie făcută promovare, pentru că altfel toate eforturile sunt zadarnice“, punctează și Corina Martin, vicepreşedinte ANAT şi preşedinte al Asociaţiei de Promovare Litoral-Delta Dunării.
Promovarea trebuie dublată cu investițiile în hotelurile de două și trei stele, care au un grad de uzură foarte ridicat și care nu pot primi turiști. Cu o paranteză: investiţiile hoteliere de pe litoral, din ultimii 20 de ani, sunt estimate la peste un miliard de euro, dar nu este suficient. Și, de asemenea, sunt necesare investiții în infrastructură. Din păcate, în afara stațiunii Mamaia, primăriile de care țin celelalte stațiuni nu au bugete mari și nu au investit în infrastructura stațiunii, ceea ce înseamnă că turismul estival nu se poate dezvolta fără colaborarea între sectoarele privat și public.
800 de lei este prețul mediu pe care un turist îl plătește pentru un sejur în stațiunea Mamaia
1,4 mil. turiști sunt așteptați în această vară pe litoralul românesc, mai mulți decât anul trecut