Cât a costat operația estetică a Simonei Halep?
Recent, Simona Halep a fost supusă la o operație de rinoplastie, iar cel care a făcut intervenția chirurgicală a fost Dr Daniel Popescu, care are o metodă individualizată care nu necesită pansament în interiorul nasului. Operația la care a fost supusă sportiva noastră presupune o vindecare în două faze: prima fază: zece zile postoperator (inflamația țesuturilor), a doua fază: trei, patru luni postoperator, cu supraveghere medicală pentru evitarea fibrozei (cicatrizarea internă).
Dr Daniel Popescu a explicat marți că 75% din pacienții săi își revin complet și se externează la opt ore după intervenția chirurgicală. Cu toate acestea, Simona Halep a preferat să rămână o noapte în clinica lui și să plece abia a doua zi dimineața acasă.
Simona Halep a fost intubată oro-traheal, iar perioada de repaos post-operator durează o săptămână întreagă, timp în care sportiva noastră va ține pansamentul pe nas. De regulă, se formează echimoze (vânătăi) în jurul ochilor, care pot persista cinci, zece zile. Nasul ei va rămâne edematiat și își va reveni abia peste zece zile.
Potrivit ProSport, operația ei a costat 5.200 de euro.
Simona Halep avea probleme de respirație: „Lucrurile se înrăutățeau noaptea”
Luni, 12 septembrie 2022, Simona Halep s-a operat la nas deoarece avea probleme mari de respirație, care se agravau noaptea. Sportiva le-a spus fanilor ei că operația a decurs foarte bine, iar acum are nevoie doar de puțină odihnă pentru a-și reveni complet.
„După cum unii poate ştiaţi, m-am chinuit în ultima perioadă cu problemele la nas şi lucrurile s-au înrăutăţit în timpul verii, mai ales la Washington. Această problemă nu mă lăsa să respir şi lucrurile se înrăutăţeau noaptea, când nu puteam respira deloc pe nas. Singurul mod prin care putea fi rezolvată această problemă era o intervenţie chirurgicală.
Doctorul Daniel Popescu este cel care a efectuat-o şi a folosit această oportunitate pentru a face şi o intervenţie estetică. De asemenea, vreau să mulţumesc şi medicului anestezist, dr. Uleia Alex. Totul a decurs foarte bine. Voi avea nevoie de câteva săptămâni de repaus înainte de a face efort fizic. Ne revedem curând pe terenul de tenis!”, a scris, luni seară, Simona Halep pe contul ei de Twitter.
Hi guys, I have an important message for you. See you soon on the tennis court ❤️ pic.twitter.com/LhAUNtM67e
— Simona Halep (@Simona_Halep) September 12, 2022