Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) organizează licitaţie deschisă pentru atribuirea unui contract cu o valoare estimată la aproape 22 milioane de lei, fără TVA, pentru întreţinerea curentă pe timp de vară 2015 - 2016 a Autostrăzii A2, potrivit unui anunţ de participare postat de CNADNR în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Anunţul CNADNR implică un acord cadru pe doi ani, a cărui valoare estimată, fără TVA, ajunge la 21,943 milioane de lei. Pentru atribuirea contractului se va organiza licitaţie electronică, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut.
Contractul nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice, iar finanţarea este asigurată din fonduri bugetare.Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 iunie 2015, ora 9,00, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc la ora 11,00. AGERPRES