Câți bani ar trebui să economisiți procentual din venitul dvs.? Conform regulii 50/30/20, 50% din venit ar trebui rezervat pentru cheltuielile esențiale, cum ar fi chiria, facturi, rate la bancă și mâncare. 30% din venit este alocat cheltuielilor personale, care includ, de exemplu, vizite la cosmetică, frizer sau ieșiri în oraș.
20% din venit ar trebui redirecționat câtre contul de economii. Nu sună deloc complicat, în realitate însă nu este chiar atât de simplu, iar 20% este un procent ridicat, care nu este accesibil în egală măsură tuturor.
Venitul contează, însă un factor mai important îl joacă gestionarea corectă a bugetului. Cu siguranță cunoașteți și dvs. pe cineva care câștigă foarte bine și totuși nu reușește să “pună nimic de-o parte”. De ce? Cauza este tocmai gestionarea incorectă a bugetului și multe achiziții impulsive și inutile.
Mulți tineri amână momentul când încep să economisească, o greșeală foarte mare, deorece în perioada vieții când avem cea mai multă energie trebuie să ne pregătim pentru greutățile care pot apărea mai târziu în viață. O să vă enumerăm câteva dintre pretextele des folosite:
O să încep să economisesc……….. după ce mă întorc din concediu.
……….. după ce îmi cumpăr mașină nouă, telefon nou, etc…
………… după ce împlinesc 25,30,35 ani.
………… după ce scap de datorii.
Dintre motivele acestea cel mai rezonabil este ultimul, însă cum puteți scăpa de datorii dacă nu economisiți? Un împrumut este o povară, un factor adițional de stres și este bine să încercăm să scăpăm de datorii cât de repede posibil. În special dacă vi s-au acumulat mai multe credite, deorece mai multe credite implicit înseamnă mai multe dobânzi. O alternativă bună în acest caz ar putea fi o refinanțare a creditului. Cu o refinanțare vă sunt achitate toate datoriile curente, iar noul credit și rata de dobândă sunt adjustate condițiilor actuale de pe piață, în plus, ați avea o singura rată (= o singură dobândă) de achitat. Majoritatea băncilor, precum și multe instituții financiare nebancare oferă credite de refinanțare. Dacă considerați refinanțarea creditului, este important să nu comiteți greșeala de a contracta un credit neperformant, cu dobânzi și penalizări mari, de aceea este important să comparați creditele disponibile. Pentru a obține o imagine de ansamblu asupra pieței de creditare nebancară puteți folosi o platformă de comparare credite online, care pe baza criteriilor selectate de dvs. va genera lista personalizată de oferte. Când creditele restante nu mai reprezintă o sursă de îngrijorare, nu uitați să deschideți contul de economii și să începeți să economisiți.
Ne întoarcem la întrebarea cât ar trebui să economisiți în fiecare lună. După cum am menționat, mai multe surse recomandă economisirea a 20% din venit în fiecare lună. Suntem de acord cu această recomandare, însă 20% este un procent destul de ridicat și nu este realizabil pentru toți, așadar vă recomandăm să găsiți procentul potrivit pentru situația și obiectivele dvs actuale. Fiecare leu pus de-o parte este bun, a economisi orice sumă este mai bine decât a nu economisi. Pentru a vă ajută să economiți mai ușor puteți programa transferuri recurente din contul de salariu în contul de economii. Multe bănci oferă și opțiunea de rotunjire a sumei achitate cu cardul, diferența aceea fiind redirecționată câtre contul de economii.