Cât au ajuns să coste boabele de cacao. Sunt mai scumpe decât cuprul

Ciocolată, cacao

SURSA FOTO: Dreamstime

Prețul pentru boabele de cacao au crescut vertiginos, ajungând să depășească prețul cuprului. Acest lucru duce la o creștere a prețurilor la ciocolată.

Cacao și-a continuat creșterea, depășind pentru prima dată 9.000 de dolari pe tonă, în condițiile în care piața se confruntă cu o criză de aprovizionare. Producătorii de ciocolată duc o adevărată luptă pentru a pune mâna pe boabele de cacao, transmite Bloomberg.

Contractele futures au crescut cu aproximativ 50% numai în această lună și s-au dublat deja în acest an. Recoltele slabe din cauza vremii nefavorabile și a bolilor arborelui de cacao din Africa de Vest, unde se cultivă cea mai mare parte a boabelor de cacao din lume, și puține semne de ameliorare a producției în alte părți au pus industria în dificultate.

Boabele de cacao, mai scumpe decât cuprul

Această creștere a dus prețurile spre pragul de 10.000 de dolari, nivel care părea de neconceput cu doar câteva luni în urmă. De asemenea, a făcut ca boabele de cacao să fie mai scumpe decât cuprul, un metal industrial de referință.

Avansul pentru cacao se va reflecta în creșterea costurilor ciocolatei pe tot parcursul anului. Ouăle de ciocolată de Paște sunt deja mai scumpe din cauza creșterii prețurilor de anul trecut, iar unii producători reduc dimensiunile tabletelor de ciocolată sau promovează varietăți cu alte ingrediente pentru a atenua impactul.

SURSA FOTO: Dreamstime

Contractele futures au crescut cu până la 2,8%, la 9.188 dolari la New York. Prețurile au continuat să urce, în ciuda faptului că un indicator tehnic s-a aflat în teritoriu de supracumpărare în cea mai mare parte a ultimelor două luni. Prețul la Londra pentru cacao a urcat, de asemenea.

„Ciocolata ar putea fi și mai scumpă de Paște în 2025, dacă bolile arborelui de cacao și vremea nefavorabilă vor prelungi deficitul pe fondul prețurilor ridicate la zahăr”, a declarat vineri, într-o notă, analistul Diana Gomes de la Bloomberg Intelligence.

În timp ce prețurile au crescut vertiginos, speculatorii s-au retras de fapt de pe piață. Numărul de contracte în derulare a scăzut de la un vârf atins la sfârșitul lunii ianuarie, iar managerii și-au redus estimările net optimiste la minimul ultimului an în ultima săptămână. Acest lucru sugerează că este posibil ca cumpărătorii fizici să fi jucat un rol cheie în creșterea prețurilor.

Există riscul ca situația ofertei să se înrăutățească

Viitoarele norme ale Uniunii Europene, menite să împiedice vânzarea în magazine a produselor care distrug pădurile, ar putea îngreuna și mai mult aprovizionarea producătorilor de ciocolată de top din Blocul Comunitar.

În prezent, atenția se îndreaptă către viitoarea recoltă de cacao intermediară din Africa de Vest, cea mai mică dintre cele două recolte anuale. Autoritatea de reglementare din Coasta de Fildeș, principalul producător, se așteaptă ca aceasta să se reducă în acest sezon, a raportat sursa citată la începutul acestei luni.