Potrivit raportului, suma totală cheltuită de către candidaţii la fotoliul prezidenţial în campanie, din ianuarie 2011 până în luna septembrie a acestui an, se cifrează la 1,5 miliarde de dolari.

Astfel, Obama şi Romney au cheltuit în campanie sume de ordinul a 70 milioane de dolari pe lună, adică 2,3 milioane de dolari pe zi sau 26,86 de dolari pe secundă. Partea leului din aceste cheltuieli revine publicităţii televizate.

Experţii au estimat deja că actuala campanie electorală a fost cea mai scumpă din istoria SUA. Pentru comparaţie, în 1980, democratul Jimmy Carter şi rivalul său republican Ronald Reagan au cheltuit în campanie în total 528 milioane de dolari. Douăzeci de ani mai târziu, în 2000, George W. Bush jr. şi Al Gore au cheltuit 899 milioane de dolari.

Deşi raportează venituri mai mari decât liderul de la Casa Albă, candidatul Partidului Republican, Mitt Romney, a părut mai modest în campanie, cheltuielile sale cifrându-se la circa 700 milioane de dolari. Obama a cheltuit puţin mai mult, în jur de 775 milioane de dolari. Conform calculelor CNBC, preşedintele american în exerciţiu a cheltuit în jur de 5,33 de dolari per alegător, iar adversarul său republican – 4,81 de dolari.

Joi, preşedintele Barack Obama a votat în avans, pentru prima oară în istoria SUA, în oraşul său natal Chicago, în alegerile prezidenţiale programate să aibă loc la 6 noiembrie.
Sursa: Agerpres