Aproape 98.000 de români şi-au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, în creştere cu 30% faţă de anul trecut, şi au cheltuit aproximativ 18 milioane euro, cu 20% mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit unui comunicat transmis de Federaţia Patronatelor în Turismul Românesc (FPTR).
În străinătate au călătorit pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă din acest an 7.880 turişti, în creştere cu aproximativ 27% faţă de iarna 2011, iar aceştia au cheltuit pentru sărbători aproximativ 3,1 milioane euro, mai mult cu 15% faţă de anul anterior, conform studiilor FPTR realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a unui sondaj aplicat operatorilor din turism.
20.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane, 25.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare şi tot atâtea persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100, potrivit datelor FPTR.
Cea mai mare creştere s-a înregistrat în zonele rurale unde au optat un număr de 27.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 50% faţă de anul anterior. Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, adică 97.600, a crescut cu 30,6% faţă de anul trecut, cifra totală fiind apropiată de cea înregistrată în anul 2008.
În ceea ce priveşte tarifele percepute de hotelieri pe perioada sărbătorilor, se constată o scădere a acestora de 6% pe litoral, 10% în zonele rurale, 6% în staţiunile balneo climaterice, 7% în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării şi chiar 12% în staţiunile montane. Delta Dunării este singura destinaţie unde anul acesta s-a înregistrat o creştere a tarifelor de 3%, pe parcursul sărbătorilor de iarnă.
Potrivit FPTR, oferta de locuri de cazare este în continuare depăşită de cerere în zonele cu tradiţie, iar scăderea tarifelor faţă de anul trecut a făcut ca hotelurile şi pensiunile să fie ocupate în proporţie mai mare faţă de anul trecut. Preferinţele românilor s-au îndreptat către hotelurile de categorie foarte bună, hoteluri renumite, sau spre oferte foarte ieftine.
Pe plan extern, scăderea tarifelor pentru ofertele de Sărbători în majoritatea destinaţiilor şi vacanţa prelungită au făcut ca numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă în străinătate să crească cu aproximativ 27% faţă de anul 2011. De asemenea, românii au cheltuit mai mulţi bani în străinătate pentru aceste sărbători, aproximativ 3,1 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior. Cele mai solicitate destinaţii externe au fost Austria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Franţa.
În ultima perioadă, preferinţele românilor de a contracta servicii turistice s-a modificat, tendinţa fiind de a folosi sistemele de rezervări online. Din acest motiv, numărul turiştilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenţii, este în continuă creştere, însă numărul acestora nu poate să fie apreciat.
Cauzele principale ale creşterii circulaţiei turistice prilejuită de sărbătorile de iarnă din 2012-2013 au fost perioada prelungită de concediu din acest an, ofertele avantajoase ale agenţiilor de turism, hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor şi cluburilor din ţară şi ofertele în străinătate.
Sursa: Agerpres