Turiștii străini au cheltuit, în medie 2605 lei de persoană pentru un sejur în România, în primele 10 luni ale acestui an, iar principalele motive de vizită le-au reprezentat afacerile. Cel mai folosit mijloc de transport a fost avionul.
În perioada ianuarie – octombrie 2019, numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de aproximativ 2,106 milioane, cheltuielile acestora însumând 5,486 milioane de lei, arată datele publicate luni, de Institutului Naţional de Statistică, preluate de agerpres.
Din totalul străinilor sosiţi în România, 47,3% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33,7% şi-au organizat singuri sejurul.
„Afacerile (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 54,6% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în perioada 1.I-30.IX.2019, cheltuielile acestora reprezentând 57,7% din total. 45,4% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în perioada 1.I-30.IX.2019 au călătorit în scop particular, în principal pentru vacanţe (68,8%) şi pentru vizita rudelor şi prietenilor (8,7%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi”, precizează INS.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,7%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,9% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 18,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,8%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 45,6% au fost destinate alimentelor şi băuturilor, iar 32,5% cadourilor şi suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 53,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 37,2% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
În ceea ce privește transportul, principalul mijloc utilizat pentru a ajunge în România a fost avionul, folosit de 8% din numărul total de turişti, în timp ce 11%, au utilizat autoturisme proprii, 7,4% autocare şi autobuze, iar 1,6% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).