Din lista nominalizărilor la premiile Oscar de anul acesta, doar 12 filme au rulat în cinematografele românești în 2010. Producțiile care au cele mai bune cotații la câștigarea stauetelor lipsesc din listă, pentru că nu au putut fi vizionate în 2010.
Astfel, „King’s Speech”, care a primit 12 nominalizări, va avea premiera pe 11 februarie, iar „Black Swan”, filmul care i-a adus actriței Natalie Portman nominalizarea pentru cel mai bun rol principal, va avea premiera pe 25 februarie.
Liderul absolut al audienței a fost Inception, care a strâns 229.152 de spectatori, conform Asociației Film România, încasările fiind de 3,8 milioane lei. Filmul are opt nominalizări la premiile Oscar din acest an, printre care și „Cel mai bun film” și „cel mai bun scenariu original”.
Pelicula „Alice in Wonderland”, deși este pe locul doi în topul audienței, cu 222.314 spectatori, este lider la încasări, cu 4,57 milioane de lei. Filmul are trei nominalizări: „Cea mai bună regie artistică”, „Cele mai bune costume” și pentru efectele speciale.
Lansat în ultima parte a lunii noiembrie, „Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I” este numai pe locul zece în topul filmelor, cu o audiență de 120.525 spectatori și încasări de 1,91 milioane de lei. Filmul pregătește finalul seriei nu mai are succesul altor producții nici la capitolul nominalizări, punctând doar de două ori, la regie artistică și efecte speciale.
„Iron Man 2” este pe locul 13 în topul celor mai vizionate filme realizat de Asociația Film România. Producția este și prima care coboară sub pragul de 100.000 de spectatori, strângând numai 93.972, reprezenând încasări de 1,48 milioane de lei. „Iron Man 2” este nominalizat la categoria „efecte speciale”.
Filmul de animație „How to Train Your Dragon” este pe locul 15 în top, cu 91.689 de spectatori și încasări de 1,74 milioane de lei. Are două nominalizări, pentru „Cel mai bun film de animație” și „Cel mai bun scenariu original”.
Producția „Salt” a adus în sălile de cinema 86.516 spectatori, având încasări de 1,41 milioane de lei. A primit o nominalizare pentru „Cel mai bun mixaj de sunet”.
De la premiera avută pe 17 decembrie, „Tron: Legacy” a fost vizionat în cinematografe de 73.140 de spectatori, cumulând încasări de 1,56 milioane de lei, ceea ce-l plasează pe locul 25 în rândul celor mai vizionate filme. A primit o nominalizare, pentru „editare sunet”, și este considerat printre pierzători pentru că a fost sărit la categoria „efecte speciale”.
„Unstoppable”, nominalizat la categoria „editare sunet”, a avut 54.286 spectatori și încasări de 0,88 milioane lei.
Tot o nominalizare are și „The Wolfman”, pentru machiaj. Filmul a adus în sălile de cinema autohtone 48.720 de spectatori și a avut încasări de 0,7 milioane lei.
Filmul de animație „Toy Story 3” a avut 48.525 de spectatori și încasări de 0,89 milioane lei. Filmul are cinci nominalizări, printre care și „Cel mai bun film” și „Cel mai bun film de animație”.
Cel care încheie această listă, aflat pe locul 60 în topul celor mai vizioate filme în cinematografele românești este, surprinzător, „The Social Network”, povestea neoficială a nașterii rețelei de socializare Facebook. Producția a avut premiera la finalul lunii octombrie, fiind vizionat de 31.519 spectatori și având încasări de 0,53 milioane lei. Pelicula este mai apreciată la Hollywood, având opt nominalizări la Oscar, printre categorii aflându-se și „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu adaptat”.
<iframe title="YouTube video player" class="youtube-player" type="text/html" width="640" height="390" src="https://www.youtube.com/embed/X4Jg-i00t5Q" frameborder="0" allowFullScreen></iframe>
<iframe title="YouTube video player" class="youtube-player" type="text/html" width="640" height="390" src="https://www.youtube.com/embed/lB95KLmpLR4" frameborder="0" allowFullScreen></iframe>
<iframe title="YouTube video player" class="youtube-player" type="text/html" width="640" height="390" src="https://www.youtube.com/embed/QZ40WlshNwU" frameborder="0" allowFullScreen></iframe>