Cât aur ne-a lăsat Ceauşescu şi cât avem acum

Întrebat în cadrul unui interviu la emisiunea Capital TV dacă a găsit valuta lui Ceauşescu, guvernatorul Mugur Isărescu a spus că acesta a plătit datoria României folosind rezervele BNR. Care este rezerva BNR de acum şi care era ea înainte de Revoluţie?

Conform datelor de la Banca Mondială, rezervele totale ale României în 1985 aveau o valoare de 1,4 miliarde de dolari, valoare ce a crescut anual pentru ca în 1989 să se ridice la nivelul de  2,7 miliarde de dolari. 
În anul 1990, valoarea totală a rezervelor a scăzut la 1,3 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că în acest prim de an de capitalism am cheltuit 1,4 miliarde de dolari din rezervele totale.
La începutul anului 2000, rezervele internaţionale ale BNR (valute plus aur) s-au situat la peste 2,6 miliarde dolari, iar la începutul acestui an, conform ultimului comunicat al BNR, acestea au fost de 35.947 milioane euro, faţă de 35.950 milioane euro la 31 decembrie 2010.
"Am făcut după aproape câteva luni de cercetare o investigaţie completă și aici lucrurile s-au clarificat. O parte din datoria externă a României a fost plătită prin vânzarea unei cantităţi de aur, deci s-a adeverit faptul că a scos de aici, de la Banca Națională, o parte din tezaurul de aur, l-a vandut în străinatate, a plătit datoria externă. Rezerva de aur a scăzut de la 100 de tone la 40 de tone, apoi, spre sfârşitul anului 1989, a răscumpărat 20 de tone de aur. Toate aceste operaţiuni au fost pentru acele vremuri perfect legale, întrucât chiar preşedintele României de atunci, Nicolae Ceauşescu, a semnat decretele și de scoatere și de vânzare a aurului și de răscumpărare a unei cantităţi de aur. Deci, s-a clarificat un mare mister, pentru că se spunea că atunci când a plecat în Iran ar fi plecat cu mai multe cutii cu aur. Dar cineva a venit aici și ne-a și povestit cum a văzut x-ulescu cum s-au aruncat cutiile și atunci am pus o întrebare foarte simplă: cum? Un lingou de aur se ridică foarte greu, că are 12 kg, dar o cutie din aceea? Trebuie să fii halterofil ca să o ridici. Mi-am dat seama că erau fabulaţii" a spus Mugur Isărescu, în cadrul emisiunii Capital TV. 
‘În 1988 și 1989 s-a vândut o parte din rezerva de aur a României, repet, în condiţiile legale de atunci, s-a plătit datoria externă și apoi, după ce s-a plătit datoria externă, s-au cumpărat, s-au adus înapoi 20 de tone de aur. Eu când am preluat această instituție, într-adevăr, prima vizită pe care am făcut-o a fost în tezaur, era singura rezervă palpabilă, rezerva valutară era la fostul Bancorex. Am constatat că cele 60 de tone existau, și una dintre preocupările pe care le-am avut a fost să creștem rezerva până când am depăşit 100 de tone", a adăugat oficialul BNR.
Unde este aurul BNR
Dacă aveați senzația că banii din rezervele Băncii Naționale a României se află puși undeva într-un subsol al clădirii din centrul Capitalei, atunci vă înșelați. Lucian Croitoru a explicat în cadrul primei ediții a emisiunii Capital TV ce înseamnă și unde este depozitat tezaurul BNR.
Astfel, Lucian Croitoru a explicat faptul că banii pe care-i are în rezervă Banca Națională a României, sume de ordinul a zecilor de miliarde, sunt trimiși în străinătate sau plasați în împrumuturi pentru alte guverne sau agenții guvernamentale. Aceștia nu stau într-un sac ci sunt puși în locuri în care pot aduce un profit cât mai mare.
În ceea ce privește aurul, o parte din el se află într-adevăr în "beciurile" instituției, însă în mare parte se află în străinătate pentru că aurul dă credibilitate numai dacă nu este la tine.
"Aurul este asigurat în străinătate și nu există niciun risc ca acest aur să nu se poată întoarce în țară", a spus oficialul Băncii Centrale.