INS a făcut anunțul! Cât cheltuie românii pe educație

Institutul Național pentru Statistică a prezentat o statistică a sumelor care sunt scoase din buzunar, lunar, pentru educație.

O familie a cheltuit, în medie, în trimestrul al treilea din 2018, 3,48 de lei pe lună pentru educație, potrivit celor mai recente date publicate azi de Institutul Național de Statistică. În același trimestru din 2015 suma cheltuită a fost de 3,33 de lei, cu doar 15 bani mai mică. Asta înseamnă o creștere a cheltuielilor cu educația de 4,5% pe ultimii 3 ani. În schimb, cheltuielile pentru impozite, taxe și contribuții au crescut de 2,6 ori în sumă exactă, în intervalul de timp 2015-2018, potrivit acelorași date.

În cheltuielile de consum, Educația are o pondere de doar 0,2% în trimiestrul III din 2018. Procentul a rămas neschimbat față de același trimestru din 2015, potrivit datelor analizate de Edupedu.ro. Asta în condițiile în care cheltuielile de consum totale ale unei familii au crescut, în medie, din 2015 până în 2018 de la 1.693 de lei până la 2.355 de lei. Adică o creștere de 662 de lei, care procentual înseamnă 39,1%.

Cheltuielile pentru impozite, taxe și contribuții au crescut însă, cel mai mult, dintre grupele de cheltuieli pe care o persoană le are, potrivit Institutului Național de Statistică. De la 461 de lei în trimestrul al III-lea din 2015, până la 1.222 de lei în trimestrul al III-lea din 2018. Este vorba despre o creștere de 165%. Potrivit metodologiei, impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe înseamnă ansamblul cheltuielilor băneşti destinate plăţilor cu caracter obligatoriu către sistemul fiscal (impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe).