(P) Cât cheltuiesc românii pe benzină?

Românii cheltuiesc aproximativ 1,3 euro pe litrul de benzină. Împreună cu asigurările auto de tip Casco, pentru care plătesc în jur de 500 de euro pe an, șoferii români cheltuie pentru mașina personală aproximativ un sfert din cât câștigă, luându-se în considerare un venit mediu net de 4000 de euro pe an.

În 2012, combustibilul s-a scumpit cu aproximativ 7%, în timp ce anul 2013 a debutat de asemenea cu o creștere a prețurilor la carburanți. Astfel, la începutul acestui an, benzina s-a scumpit cu 2%, iar motorina cu peste 3%.  
Scumpirile au fost determinate de creșterea accizelor și de modificarea nivelului cursului de schimb la care se calculează acestea. 

Astfel, în 2013, cursul pentru calcularea accizelor este de 4,5223 lei / euro, cu 5,2% mai mare decât cel din 2012. La începutul acestui an, a fost mărită și valoarea accizelor la motorină, ajungând la 391 euro / tonă, comparativ cu 374 euro/ tonă.  

Comparativ, șoferii britanici plătesc 5,5 % din ce câștigă pe polițe de asigurare și benzină. În cazul acestora, prețul mediu al unei asigurări Casco este de 580 de euro pe an, în timp ce litrul de benzină costă în medie 1,7 euro, iar venitul mediu net anual este de peste 21.000 de euro.  

Mai mult de jumătate dintre șoferii britanici compară tarifele polițelor pe internet, după care fac decizia de cumpărare. În ceea ce privește comandarea asigurărilor de pe internet, în România, sub 10% din polițe sunt vândute online.  
Comparativ cu statisticile europene, în anul 2012, România a înregistrat a cincea cea mai mare scumpire a motorinei, fiind de 4,5% mai mare în euro.  
În 2011, mașinile românilor au consumat în jur de 6 milioane de tone de carburanți.