UPC România, unul dintre cei mai mari operatori de pe piaţa locală de telecomunicaţii, a lansat astăzi abonamentul de internet de mare viteză Fiber Power 500 Mbps.
“Preţul serviciului de Internet Fiber Power 500 Mbps pentru un client nou este 70 lei cu TVA şi include WiFi gratuit şi abonament la cablu gratuit pe toată perioada contractuală. Clienţii existenţi se pot abona la Internet Fiber Power 500 Mbps în curând, iar preţul este 25 lei, respectiv 35 lei cu TVA, în funcţie de tipul abonamentului de internet al clientului. De asemenea, WiFi este oferit gratuit. Odată cu noua campanie de toamnă, vom lansa noi oferte mult mai avantajoase care includ şi Internet Fiber Power 500 Mbps”, au declarat oficialii companiei pentru Capital.
În prima fază, produsul va fi disponibil în 8 oraşe – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Galaţi şi Alba Iulia. Toţi cei care locuiesc în zonele acoperite cu servicii UPC din aceste 8 oraşe se pot bucura acum de viteza de 500 Mbps, datorită reţelei şi tehnologiilor de ultimă oră implementate de UPC.
La RCS&RDS, preţul abonamentului de internet de 500 Mbps este de 45 lei, iar cel de 1000 Mbps este 55 lei.