Rezervele „de lux“ își fac loc, treptat, în mai toate spitalele de stat, bolnavii fiind dispuși să plătească și 150 de euro pe noapte. O sursă de venituri pentru spitale și ceva mai mult confort pentru pacienți.
Sunt bine cunoscute imaginile deprimante din spitale, înfățișând vopseaua coșcovită de pe pereții saloanelor și pacienții înghesuiți chiar și câte doi într-un pat. Totuși, în ultimii ani, mai multe unități spitalicești au investit în renovarea unor rezerve în care pacienții pot sta în condiții mai bune, plătind în schimb o sumă de bani. Aceste camere au câte două paturi, oferind astfel mai multă intimitate și liniște bolnavilor, și sunt dotate cu baie proprie, televizor, aer condiționat și frigider. În funcție de fiecare spital și de secția în care sunt amplasate aceste rezerve, tariful variază de la circa 10 euro la 150 de euro pe noapte.
Cum Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează spitalelor o sumă ce acoperă cheltuielile pacienților cu tratamentul și cazarea în condiții normale, sumele obținute de unități din închirierea acestor rezerve sunt un venit propriu al spitalului, iar după amortizarea investiției în modernizare devin, practic, profit.
„Prețul este mic, așa că rezerva este ocupată pe parcursul întregului an. Sumele care se strâng nu sunt mari, dar puțin de aici, puțin din alte surse, se strâng niște sume măricele“, spune un reprezentant al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou“ din Suceava. Unitatea are o astfel de rezervă în secția Obstetrică – Ginecologie, pacientele care vor să fie cazate aici trebuind să achite 50 de lei pentru pat pe noapte.
Astfel, spitalul obține aproape 9.000 de euro pe an. O serie de rezerve modernizate există și la secția de Cardiologie, dar, deocamdată, nu sunt introduse în circuitul rezervelor cu plată, deoarece cazurile tratate în această secție sunt, în general, foarte grave, iar medicii consideră că nu este etic să taxeze suplimentar bolnavii. Anul acesta, se va moderniza și blocul operator, cu fonduri de la Ministerul Sănătății și Consiliul Județean, și vor fi create încă patru rezerve „de lux“, pentru care pacienții vor trebui să plătească. Proiectul se află în faza de licitație, urmând a fi finalizat până la sfârșitul acestui an.
Și la Spitalul Județean de Urgență Ploiești există rezerve modernizate în mai multe secții, precum Cardiologie, Interne sau Chirurgie. Prețul unui pat este de 40 de lei pe noapte, camerele fiind dotate cu cablu TV, telefon și baie proprie. Conform reprezentanților spitalului, cererea este foarte mare.
În Capitală, tarifele pornesc de la 100 lei
O situație mai aparte se întâlnește la Brașov. Deși aproximativ jumătate din Spitalul Județean de Urgență este renovat și oferă condiții bune pacienților, administrația a ales ca, pentru moment, să nu solicite bani celor cazați în aripa modernizată.
În București, tarifele pentru aceste rezerve sunt ceva mai ridicate decât în provincie. De exemplu, la maternitatea Spitalului Universitar de Urgență, mămicile care vor să stea în condiții bune după naștere au la dispoziție două rezerve. Una modernizată, cu două paturi, tariful fiind de 50 de euro pe noapte și pat.
A doua rezervă este un apartament cu două camere, una pentru pacientă, și alta pentru însoțitor, tariful fiind de 150 de euro pe noapte. În ciuda prețurilor mai ridicate, cele două rezerve sunt foarte solicitate, pacientele trebuind să-și facă programare la conducerea spitalului cu câteva luni înainte. Dacă rezervele sunt ocupate pe parcursul întregului an, spitalul încasează peste 90.000 de euro doar din aceste două rezerve.
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca are 24 de astfel de rezerve, operate însă în parteneriat public-privat cu Sanador și cu Biomedica. Astfel, cele două companii au amenajat rezervele și oferă pacienților serviciile de cazare, în timp ce îngrijirea medicală este asigurată de personalul spitalului. Pacienții plătesc sumele cerute de cele două firme, care, la rândul lor, plătesc chirie unității spitalicești.
La Maternitatea Bucur, aflată sub jurisdicția Spitalului Sf. Ioan, rezervele sunt dotate cu grup sanitar propriu, au două paturi, frigider și aer condiționat. Prețul este de două milioane pe noapte. Și aici rezervele sunt solicitate, dar nu este nevoie de programare, fiind suficiente locuri.
În schimb, la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, pacienții au la dispoziție zece rezerve, dintre care cinci pentru lăuze. La secția Infertilitate sunt două rezerve care oferă condiții mai bune, la Ginecologie două, iar la Anestezie – Terapie Intensivă (ATI), una. Prețul variază de la 300 de lei pe noapte la 350 de lei, rezervele fiind dotate cu grup sanitar propriu și duș, televizor, frigider, aer condiționat și lenjerie individualizată – este folosită doar în aceste rezerve, nu și în restul paturilor din spital. Și, cu toate că tariful este mai mare decât la alte spitale, pentru rezervele mămicilor este nevoie de o programare cu până la două luni în avans, în timp ce pentru ATI, cu circa o lună.
Spre comparație, la spitalul Life Memorial deținut de MedLife în București, un pacient trebuie să plătească 500 de lei pe noapte într-o rezervă cu două paturi din secția Chirurgie. Prima noapte de spitalizare este inclusă însă în costul intervenției. La Interne, tariful este de 320 de lei pe noapte, plus 200 de lei dacă pacientul dorește să stea singur în rezervă.