"Pentru Piaţa Reglementată, tariful aplicat emitenţilor de instrumente financiare (companiilor) pentru procesarea dosarului de listare este de 1.200 de lei. Acestui cost i se adaugă un tarif de admitere la tranzacţionare care poate varia de la 3.600 lei la 21.000 lei, în funcţie de valoarea capitalurilor proprii. Pornind de la acest indicator, listarea unei companii pe acest segment de piaţă al bursei poate costa, în această etapă, între 4.800 lei şi 22.200 de lei. După primul an de listare, se percepe un tarif de menţinere la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată. Acesta este variabil şi se calculează după o formula specifică", se arată în comunicat. 

Conform BVB, pentru AeRO, segmentul dedicat companiilor mici şi mijlocii aflate în căutare de finanţare pe piaţa de capital, costurile sunt mai mici. 

"Astfel, tariful de procesare este de 250 lei, iar cel de admitere este de 700 lei. Prin urmare, costurile efective percepute de BVB de listare a unei companii pe segmentul AeRO sunt de 950 de lei. În ceea ce priveşte tariful de menţinere la tranzacţionare pe piaţa AeRO, acesta este de 2.000 de lei pe an şi se plăteşte din primul an de activitate", menţionează sursa citată. 

Conform documentului, toate tarifele sunt aplicate exclusiv de către BVB. Sumele nu includ taxele percepute de alte entităţi (ASF, brokeri, etc.) sau TVA. În prezent, pe Piaţa Principală activează 86 de companii, iar pe AeRO sunt listate 275 de companii. 

AGERPRES