Dacă anul trecut în această perioadă șoferii plăteau pentru un plin de benzină în jur de 280 de lei, anul acesta prețul a urcat considerabil la peste 400 de lei. Situația este asemănătoare și în privința motorinei.

Prețul carburanților variază de la o stație la altă, potrivit site-ului lansat de Consiliul Concurenței care monitorizează prețurile la combustibili.

Care sunt prețurile azi în țară la benzină și motorină?

În București cea mai ieftină benzină este la Lukoil, prețul fiind de 8,51 lei pe litru. În ceea ce privește motorina, prețurile în Capitală încep de la 9,09 lei pe litru, tot la Lukoil, și ajung până la 9,17 lei pe litru.

În Cluj, prețul benzinei pleacă de la 8,54 lei și ajunge până la 8,67 lei pe litru. Pe de altă parte, motorina pornește de la 9,12 lei și ajunge la 9,24 lei.

În Iași, benzina pleacă de la 8,54 lei și urcă până la 8,69 lei, iar motorina are prețuri între 9,12 lei și 9.26 lei.

În Timișoara cea mai ieftină benzină poate fi achiziționată la prețul de 8,56 lei, iar cea mai scumpă ajunge la 8,67 lei. Prețul motorinei pleacă de la 9,12 lei și ajunge până la 9,26 lei.

În Constanța benzina se vinde la pompă cu prețuri cuprinse între 8,52 lei și 8,71 lei. În ceea ce privește motorina, aceasta poate fi achiziționată cu 9,11 lei și urcă până la 9,21 lei.

Creșteri pentru prețul petrolului

Prețul petrolului a crescut marți cu aproximativ 1 dolar, deoarece rezervele globale limitate au compensat îngrijorările că cererea de combustibil va fi afectată de o posibilă recesiune și de noi restricții COVID-19 în China, transmite Reuters.

Țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 96 de cenți, sau 0,8%, la 121,89 dolari pe baril la ora 06.34 GMT, în timp ce cotațiile futures ale petrolului Brent au crescut cu 1,05 dolari, sau 0,9%, la 123,32 dolari pe baril.

Aprovizionarea globală restrânsă a fost agravată de scăderea exporturilor din Libia, pe fondul unei crize politice care a afectat producția și porturile, în timp ce alți producători din OPEC+ se luptă să își respecte cotele de producție, iar Rusia se confruntă cu interdicții asupra petrolului din cauza războiului din Ucraina.

Preţurile petrolului au crescut puternic în 2022, deoarece invazia Rusiei în Ucraina a agravat îngrijorările legate de aprovizionare, în timp ce cererea s-a redresat după ridicarea restricţiilor legate de pandemia de Covid-19.

În martie, preţul petrolului Brent a atins 139 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2008. Săptămâna trecută, ambele valori de referinţă ale petrolului au crescut cu mai mult de 1%.