Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a declarat că această sumă va fi folosită pentru cheltuieli cu centralizarea şi prelucrarea rezultatelor votării, organizarea birourilor electorale, desfăşurarea procesului electoral şi indemnizaţiile membrilor birourilor electorale.
Suma se alocă din Fondul de Rezervă Bugetară pentru principalele instituţii implicate în organizarea referendumului: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului şi Serviciul de Transmisiuni Speciale.
Ministrul Paul Dobre a explicat că, având în vedere luarea unor măsuri speciale de securitate, s-a stabilit că Regia Autonomă ‘Monetăria Statului’ să confecţioneze ştampilele cu menţiunea ‘votat’, de timbre se va ocupa C.N. ‘Imprimeria Naţională’, iar tipărirea buletinelor de vot va fi asigurata de R.A. ‘Monitorul Oficial’.
De asemenea, la nivelul localităţilor se vor folosi pentru dotarea secţiilor de votare materialele utilizate la alegerile locale din 10 iunie.
Paul Dobre a detaliat şi calendarul organizării campaniei electorale şi a referendumului: ‘În momentul de faţă, conform hotărârii Parlamentului, suntem în campanie electorală pentru referendumul naţional din 29 iulie. Mâine, urmează în mod normal tragerea la sorţi a judecătorilor Înaltei Curţi şi urmează să fie stabiliţi preşedinţii birourilor electorale. Până pe 10 iulie, partidele trebuie să îşi desemneze delegaţii în Biroul Electoral Central şi în celelalte birouri electorale. Campania electorală se încheie în ziua de 28 iulie 2012, ora 7.00, iar începerea votării începe pe 29 iulie, ora 8.00 şi închiderea votării pe 29 iulie, ora 20.00’.
‘Au dreptul de a participe la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani în ziua referendumului. Referendumul se desfăşoară atât pe teritoriul naţional şi orice cetăţean poate vota oriunde pe teritoriul naţional, iar în străinătate se va vota la secţiile care se vor organiza de către Ministerul Afacerilor Externe’, a mai spus Paul Dobre.
Întrebat dacă acestă modalitate de votare oriunde pe teritoriul naţional va favoriza apariţia unor fraude şi dacă vor fi organizate secţii în gări şi aeroporturi, Paul Dobre a răspuns: ‘Nu avem în vedere organizarea de secţii speciale. În linii mari, cred că vom avea secţiile în care s-au desfăşurat alegerile locale. Este adevărat că posibilitatea de a se vota pe întreg teritoriul naţional poate crea anumite probleme, cu care ne-am mai confruntat, dar aici avem în vedere măsuri se monitorizare pe care le asigurăm prin MAI şi vă asigur că ne vom ocupa serios de acest lucru’.
De asemenea, Paul Dobre a spus că va fi luat în calcul numărul ‘cetăţenilor români aflaţi pe listele electorale, aşa cum a fost şi la alegerile locale’, iar dacă prin referendum populaţia decide demiterea preşedintelui, vor fi organizate în termen de 90 de zile alegeri prezidenţiale.
Întrebat dacă Guvernul a ţinut cont de dorinţa lui Traian Băsescu ca buletinele de vot să fie înseriate şi să fie tipărite de Monitorul Oficial, Paul Dobre a răspuns: ‘Nu s-a pus problema de a satisface dorinţa cuiva. În situaţii de acest fel, cea mai bună soluţie este Monitorul Oficial, pentru că este un număr foarte mare de buletine de vot, probabil în jurul cifrei de 20 de milioane şi într-o perioadă foarte scurtă’.
Sursa: Agerpres
Cât costă referendumul pentru demiterea președintelui
7 iulie 2012, 11:42
Ultima modificare în 7 iulie 2012, 14:42
Guvernul a aprobat, în cadrul unei şedinţe convocată sâmbătă la Palatul Victoria, şase proiecte de hotărâre de guvern în legătură cu organizarea referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, fiind alocat un buget de 95,660 milioane lei.
Etichete: demitere,
referendum
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook