În 2009, în plină criză economică, pe vremea când operatorii aerieni tradiționali se zbăteau să-și diminueze pe cât posibil pierderile cauzate de scăderea vânzărilor de de bilete de avion, companiile low-cost anunțau creșteri semnificative ale veniturilor, bazându-se în special pe sursele auxiliare (venituri din taxe precum cea de bagaje sau cea de check in, vânzări de produse la bordul aeronavelor, printre care sandvișuri, cafea, apă etc.).
La vremea respectivă, operatorul Ryanair, despre care s-a spus că a ajuns să taxeze fiecare pas al pasagerului, anunța ca obiectiv pentru 2011 atingerea pragului de un miliard de euro din venituri auxiliare. Datele aferente anului financiar încheiat în martie arată că 22% din veniturile Ryanair sunt obținute astfel. În cifre concrete, veniturile auxiliare ale companiei totalizează 802 milioane de euro, în creștere cu 21% față de anul precedent.
La rândul lui, Easy Jet, competitorul principal al Ryanair, și-a crescut semnificativ veniturile din astfel de activități în partea a doua a anului trecut, obținând 10,20 de lire (16 euro) pe fiecare loc vândut. Potrivit estimărilor companiilor aeriene, unul din cinci pasageri care călătorește la bordul unui avion operat de o companie low-cost comandă o băutură sau un sandviș. Dacă pasagerul va opta pentru un sandviș, o cafea și apă, produse pe care le primește gratuit pe cursele operatorilor aerieni tradiționali, costul biletului de avion crește cu aproximativ zece euro pe fiecare segment de călătorie.
Luați o șampanie! Costă doar 12 euro
Luând în calcul oferta de la bordul avioanelor celor mai populare companii aeriene low-cost de pe piața locală, cele mai scumpe sandvișuri se găsesc în meniul operatorului Blue Air, prețul acestuia fiind de patru euro. Pe de altă parte, compania lui Nelu Iordache vinde cel mai ieftin o Coca-Cola (doi euro).
Spre deosebire de restul operatorilor, Germanwings servește la bordul avioanelor cea mai scumpă cafea și cel mai scump ceai (2,5 euro), în condițiile în care la restul operatorilor cele două băuturi se pot cumpăra cu doi euro. Cel mai scump cappuccino se servește pe avioanele operate de către Wizz Air (trei euro).
De la operator la operator, în meniu se găsesc diferite produse ce pot fi achiziționate contra cost. Spre exemplu, Blue Air vinde mere românești „La moșie“ (brand aparținând proprietarului companiei, Nelu Iordache) pentru 50 de cenți bucata, dar şi supă instant, al cărei preț este de trei euro.
De asemenea, punga de napolitane costă doi euro, iar cea de mini croissant, trei euro. La Germanwings, o șampanie costă 12 euro, o ciocolată, 3,5 euro, iar o brioșă, doi euro. Urmând exemplul restaurantelor, meniul operatorilor aerieni include și oferte speciale care diminuează cheltuielile la bordul avioanelor. „Cel mai bine în zbor vindem meniurile. Au prețurile cele mai mici“, spune Florentina Ivan, PR manager al operatorului Blue Air.
Mai ieftin, la meniu
Spre exemplu, un meniu care include un sandviș costă șapte euro, un altul care include bere, alune sau covrigei – patru euro, iar cele cu o băutură alcoolică și un energizant costă între șapte și nouă euro.
La Germanwings, cel mai ieftin meniu costă 4,5 euro și include o băutură caldă, o brioșă și o ciocolată, iar cel mai scump costă 6,5 euro, pasagerul primind o băutură (bere, apă sau suc), un sandviș și o ciocolată.
20 de euro reprezintă tariful suplimentar pe care un pasager îl va plăti unui operator low cost în urma lăsării bagajului la cală, respectiv check in-ului online.