Cei care vor să ajungă în Grecia cu trenul vor avea o legătură directă între București Nord – Sofia – Salonic și retur, începând de vineri 17 iunie şi până pe 4 septembrie. “Pentru destinaţia Salonic, trenul va avea în compunere 4 vagoane (două clasa a 2-a, unul de dormit şi unul cuşetă) şi va circula o dată pe săptămână, cu plecare din Bucureşti vinerea şi întoarcere din Salonic duminică”, conform CFR Călători.
Un bilet pentru o călătorie dus, Bucureşti – Salonic, costă aproximativ 45 euro la vagon clasa a 2-a, 52,10 euro la vagon cuşetă de 6 locuri şi 58,50 euro la vagon de dormit de 3 locuri. De asemenea, pentru cei care doresc să efectueze călătorii nelimitate, într-o anumită perioadă, cu trenul, în Grecia, recomandăm oferta tarifară internaţională Balkan Flexipass. Biletele pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional.