Cât costă un kilogram de roșii românești în Marea Britanie?

rosii

SURSA FOTO: Dreamstime

Românii din străinătate ar da orice pentru a avea pe masă produse românești, în special fructe și legume. Iată cât plătesc românii din Marea Britanie pe un kilogram de roșii oltenești și de castraveți românești.

Cât costă un kilogram de roșii oltenești și castraveți românești în Marea Britanie?

De ani de zile, există o comunitate mare de cetățeni români în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, doritori să mănânce produse tradiționale, luând astfel naștere comerțul cu legume românești, provenite din marile bazine legumicole ale României.

Legumele care ajung pe masa românilor din străinătate sunt cumpărate de la fermierii români, cu trei/patru lei kilogramul, și transportate cu camioanele și microbuze pentru mărfuri, adică dubițe, dincolo de Canalul Mânecii, unde există firme românești de distribuție care livrează, la cerere, produse românești rețelelor de magazine de tip cash&carry, deținute de cetățeni români, turci, lituanieni și englezi.

De exemplu, un kilogram de roșii românești este livrat de distribuitorii activi în Marea Britanie cu 2,29 lire sterline, în timp ce un kilogram de castraveți românești se vinde cu 1,79 lire sterline. Prețul de livrare către magazinele cash&carry al ardeiul gras galben este 2,25 lire sterline, al dovleceilor calitatea întâi este 1,28 lire sterline, iar al verzei albe este 0,85 lire sterline. Vă amintim că o liră sterlină valorează 5.7998 lei, potrivit cursului valutar al Băncii Naționale a României (BNR).

La final, oamenii scot din portofel 4,5 lire sterline pentru un kilogram de legume românești.

Anual, crește exportul de tomate românești în Marea Britanie

Potrivit datelor publicate de Comisia Europeană (CE), anual, crește exportul de tomate românești în Marea Britanie, în ciuda faptului că cantitățile livrate sunt aproape nesemnificative, respectiv:

  • 40 de tone (anul comercial 1 octombrie 2021 – septembrie 2022 );
  • 35 de tone (anul comercial 2020/2021);
  • 29 de tone (anul comercial 2019/2020);
  • 18 tone (anul comercial 2018/2019);
  • o tonă (anul comercial 2013/2014).

În realitate, exporturile de tomate românești pe piețele terțe sunt foarte scăzute. De exemplu, vârful atins în anul comercial 2021/2022 a fost de 1750 de tone, din care 948 de tone au ajuns în Republica Moldova. În rest, cantitățile vândute sunt sub 200 de tone.

Când și cum se taie tufele de roșii pentru a avea cea mai bună recoltă?

În cazul în care vă cultivați singuri roșiile, în rândurile următoare puteți afla când și cum se taie tufele de roșii pentru a avea cea mai bună recoltă.

În funcție de modul de creștere, soiurile de roșii se împart în două mari categorii: soiuri cu creștere determinată (limitată) și soiuri cu creștere nedeterminată (continuă), care cresc, înfloresc și dau roade pe toată perioada de dezvoltare, până când sunt distruse de prima brumă a toamnei.

Practicile bune de tăiere a tufelor de roșii au ca rezultat plante mai sănătoase și o recoltă de calitate. Tăierea timpurie a tufelor de roșii limitează obiceiul de creștere viguros al plantei, în timp ce tăierea târzie canalizează energia în creșterea celor mai gustoase tomate.

Aflați AICI când și cum se taie tufele de roșii pentru a avea cea mai bună recoltă.