„Grecia, Spania şi Bulgaria sunt destinaţiile-vedetă ale acestei veri. Românii alocă un buget de aproximativ 450 de euro/persoană în acest an pentru principala vacanţă a anului şi preferă hotelurile de trei şi patru stele cu referinţe bune şi unele servicii incluse în preţ precum Wi-Fi gratuit şi micul dejun. De asemenea, pentru această vară, pentru destinaţia Turcia, am vândut cu 10% mai mult decât anul trecut, la această dată. Turcia a suferit o corecţie la tarife, ceea ce a dus la o mare creştere a cererii. Practic, preţul unei vacanţe de cinci stele cu All Inclusive în Turcia a scăzut considerabil de la 750 de euro la 550 de euro”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines.
Acesta spune că bugetul mediu pentru o vacanţă în străinătate este de aproximativ 450 de euro/persoană, un nivel constant comparativ cu 2016.
„Există o creştere a tarifelor pentru Grecia, de circa 5% şi Spania, până la 3%, dar ele sunt compensate de scăderea tarifelor în Turcia”, arată Marinof.
Reprezentantul TUI menţionează că, în acest an, se simte o orientare a turiştilor către agenţiile şi hotelurile din lanţuri hoteliere cunoscute în toată lumea, care oferă servicii de calitate, cele care aparţin unui brand puternic, dar şi cumpărarea tot mai din timp a vacanţei dorite şi creşterea aşteptărilor de la pachetul de servicii achiziţionat.
De exemplu, la TUI TravelCenter, un sejur de şapte nopţi în Turcia, la un hotel de cinci stele din Antalya, în sistem All Inclusive, costă în luna august 550 de euro/persoană, cu bilet de avion inclus.
Iar în Grecia, în Corfu, o vacanţă de şapte nopţi, la un hotel de patru stele, cu mic dejun şi bilet de avion, costă 960 de euro/persoană.
O vacanţă de şapte nopţi în Malta, la un hotel de trei stele, prin Marshal Turism costă de la 329 de euro/persoană în luna iunie şi ajunge la 375 de euro în vârf de sezon. Separat se plăteşte taxa de aeroport (95 de euro) şi trasnferul de la aeroport la hotel şi retur (15 euro/persoană). Iar pe insula portugheză Madeira, pachetul de servicii pentru şapte nopţi de cazare, cu mic dejun, la un hotel de trei stele, plus transportul cu avionul, costă de la 730 de euro/persoană.
În Spania, pe Costa Brava, o vacanţă de şapte nopţi cu demipensiune la un hotel de trei stele începe de la 498 de euro/persoană, cu bilet de avion.
Iar, compania Czech Airlines are o ofertă specială pentru perioada 19-23 iulie, ce include vizitarea oraşului Praga şi a oraşului medieval Cesky Krumlov. Preţul începe de la 339 de euro/persoană pentru un hotel de trei stele şi ajunge la 559 de euro la unul de cinci stele. Pe lângă cazare, în preţ sunt incluse: un tur panoramic în Praga cu ghid vorbitor de limba română, excursie de o zi la Cesky Krumlov cu masa de prânz şi biletul de avion.